(video) Moșia Ciuhrii din satul Gordinești a găzduit primul festival internațional din nordul Moldovei

14322399_10205523626570300_7219949090120987654_n

Moșia Ciuhrii din satul Gordinești, raionul Edineț a fost gazda primei ediții a Festivalului Internațional DOR FEST, cu genericul „Spirit și Tradiție”, care a avut loc duminică, 11 septembrie 2016. Asociația obstească „Ecolanima” cu susținerea Primăriei Gordinești a reușit să își pună în aplicare cea mai mare dorință, aceea de a dărui regiunii de nord a țării un festival al dorului, al tradițiilor și al spiritului.

Cei peste o mie de vizitatori au fost martori ai unui eveniment istoric, și anume înfrățirea a trei sate din fosta Romanie Mare. Comuna Dângeni din județul Botoșani, România, satul Voloca, raionul Hliboca, regiunea Cernăuți, Ucraina și gazda, satul Gordinești, raionul Edineț, Republica Moldova  au semnat un acord de înfrățire ce are ca scop susținerea și dezvoltarea celor trei localități.

Muzica bună, decorul rustic și atmosfera de sărbătoare i-a încântat atât pe cei mici, cât și pe cei mari oferindu-le posibilitatea de a petrece timpul cu familia și prietenii într-un mod inedit. Fiecare și-a regăsit dorul prin muzică și dans, obiecte demult uitate, masterclass-uri de creație, ateliere și expoziție de pictură, meditații în livadă, pescuit sau gastronomie tradițională.

 

 

„Ne-am readus amintirea despre bunicile noastre care știu să gătească cele mai gustoase sarmale, zeama de peste, babe și alte bucate specifice zonei. Copii au avut parte de un program complex, unde au îmbinat distracția cu atelierele de creație și concursul de șah. Seara a culminat cu un concert de excepție, susținut de invitații speciali Mihai Ciobanu, Adriana Ochișanu și Suzana Popescu încununându-se cu un rug al dorului”, spun organizatorii evenimentului.

DOR FEST are drept scop susținerea și încurajarea tuturor celor care vor să împletească dorul cu dorința, originea cu ospățul, regăsirea cu revenirea, frumusețea cu fericirea, eternitatea cu enigma, spiritualitatea cu speranța și tradiția cu trăirea.

Vă așteptăm cu drag la următoarele ediție!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente