O cantină cu bucătărie indiană a fost deschisă la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Aici sunt oferite, la prețuri accesibile, bucate calde de trei ori în zi, dar şi gustări la pachet.
Bucătarii pregătesc după rețete din diferite zone ale Indiei, astfel încât studenții indieni care vin să studieze la Universitatea noastră se pot simți mai aproape de casă.
Cantina Salt N’Pepper, deschisă în parteneriat cu compania Aloha Group, își așteaptă vizitatorii în fiecare zi, între orele 7:00-10:00, 13:00-17:00, 19:00-21:30, pe adresa V. Korolenko, 61/2 (Căminul nr. 12).
La moment sunt deserviți doar studenții din India, iar din luna octombrie și localnicii vor avea ocazia să încerce noi experiențe culinare!