Ministerul Mediului a convocat într-o ședință ad-hoc specialiștii din cadrul diferitor instituții de stat (Inspectoratul Ecologic de Stat, Centrul Național de Sănătate Publică, Agenției „Apele Moldovei”, Direcției locativ-comunale a m.Chișinău, Agenției Ecologice Chișinău, s.a) în cadrul căreia a fost pusă în discuție situația creată în capitală și localitățile din împrejurimi, referitoare la persistarea în atmosferă a unui miros care deranjează.
A fost creată o celulă de criză, stabilite acțiunile imediate pentru identificarea surselor de poluare a aerului, fiind luate în calcul mai multe ipoteze, de la calitatea apei în răul Bâc, respectarea proceselor tehnologice de epurare de către Stația de epurare, până la emanările de gaze de la diferite gunoiști.
Grupul de lucru creat are în sarcină să întocmească lista agenților economici, întreprinderile cărora sunt amplasate de-a lungul râului și care deversează apele (inclusiv pre-epurate) în Bâc, să monitorizeze pe etape, prin prelevarea probelor de apă și analizarea lor, să facă măsurări ale concentrațiilor, conform tehnologiilor. Concluziile, care se cer a fi făcute trebuie să elucideze clar, prompt și responsabil problema dezbătută – Care este sursa mirosului urât?
A fost stabilit și un termen-limită a monitorizărilor – timp de o săptămână. Ministrul Munteanu a menționat că în urma activităților demarate chiar imediat după ședință și a rezultatelor lor, va solicita ridicarea moratoriului de sistare temporară a controalelor și permiterea unor verificări specializate a agenților economici, acțiunile iresponsabile ale cărora generează mirosul deranjant pentru cetățeni.