(video) Unde-s tinerii: Mariana Rădăuță de la Bălți spune cum vă poate imprima visele într-o realitate 3D

1

Mariana și Ion Rădăuță, o tânără familie de la Bălți, trăiesc cu ideea că orice vis merită o șansă la viață. Astfel, aceștia au pus bazele unei mici afaceri bazate pe pasiunea lor, imprimarea 3D. El este inginer, Mariana este profesoară, dar odată cu apariția imprimantei 3 D în casa lor, aceștia s-au transformat în mici antreprenori.

„3D 3Dream” este afacerea pe care au pus-o recent pe picioare. De aproape un an ei încearcă să transforme visurile clienților săi într-o realitate 3D. Deși sunt începători, la Bălți, nimeni nu le face concurență. Produsele personalizate precum bijuterii, forme pentru biscuiți, șabloane pentru cafea/desert, jucării, personaje din desene animate, machete pentru arhitectură, diferite suporturi (pixuri și creioane, telefoane, tablete, bijuterii, cărți de vizită), logouri, insigne pentru chei, acestea și multe alte obiecte cărora le dau viață le-au adus clienți din toată țara.

Au o echipă mică. Ion este cel care realizează aceste lucrări, iar Mariana este omul care se ocupă de promovarea lor, lucru pe care reușește să-l facă datorită rețelelor de socializare.

Deși este un domeniu încă nou, tinerii se consideră doar antreprenori, nu și inventatori, pentru că ei dau viață invențiilor, creează prototipuri și modele cu aplicabilitate în nenumărate domenii. Pentru a cunoaște mai bine tânăra familie de la Bălți, urmăriți reportajul de mai jos.

***

US_flag_48_stars.svg

Acest articol este finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Taguri: #Unde-s tinerii
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente