Elevul Alexandru Popescu a câștigat premiul mare al Concursului pentru elevi cu tema „Turismul și respectarea proprietății intelectuale”, organizat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în perioada 4 iulie – 4 august curent, la inițiativa Organizației Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI) și anume Trofeul și Certificatul OMPI, acordat laureatului național al concursului.
De asemenea, autorul celei mai reușite imagini a obținut un premiu bănesc de 1.500 de lei și diploma AGEPI, precum și materiale promoționale oferite de AGEPI, OMPI și Agenția Turismului.
Pe locul II s-a plasat Mihai Padureț, obținând un premiu în valoare de 1.000 de lei, diploma AGEPI și materiale promoționale de la AGEPI, OMPI și Agenția Turismului.
Pe locul III s-au clasat două participante la concurs. Este vorba despre elevele Ioana Manoli și Liliana Filipciuc. Ele au primit câte un premiu bănesc a câte 500 de lei fiecare, diplome AGEPI și materiale promoționale de la OMPI și Agenția Turismului.
Ceremonia de premiere a avut loc pe 6 septembrie, la sediul AGEPI.
La eveniment au fost prezenți participanții la concurs, conducerea și specialiști din cadrul AGEPI, reprezentanți ai instituțiilor partenere la organizarea concursului: Ministerului Educației, Agenției Turismului și compania Ritlabs SRL.
În deschiderea festivității, Directorul General AGEPI, Octavian Apostol, a mulțumit participanților pentru implicare, apreciind lucrările prezentate ca fiind foarte creative și interesante, având în vedere că a fost un domeniu specific, Turismul și respectarea proprietății intelectuale, și i-a îndemnat pe elevi să mai aplice la concursurile organizate de AGEPI.
Cuvinte de încurajare pentru participanți au adresat și oaspeții prezenți în sală, urându-le mult succes în continuare.
În cadrul festivității au fost demonstrate lucrările prezentate la concurs, laureații și participanții având posibilitatea de a le explica celor prezenți ideile care au stat la baza creării imaginilor propriu-zise.
Concursul pentru elevi cu tema „Turismul și respectarea proprietății intelectuale” a constat în crearea unei imagini digitale, astfel încât aceasta să descurajeze turiștii să procure produse contrafăcute sau piratate și să le promoveze în țările de reședință.
La concurs au participat 12 elevi cu 16 lucrări. Cererile prezentate la concurs au fost examinate de către membrii Comitetului organizatoric. În analizarea conceptelor s-a ținut cont de originalitatea imaginii, creativitatea design-ului și reprezentativitatea acesteia în raport cu tematica solicitată.
AGEPI a transmis imaginea câștigătoare la OMPI. Ulterior, aceasta va fi expusă sub formă de poster în cadrul unui obiectiv turistic.