Statistica estivală. Iată care a fost cel mai solicitat punct de trecere a frontierei în perioada verii

738a02f459ecf8648fe00c69e90c0d11

Peste 6 mln traversări persoane și mai mult de 1,3 mln traversări ale mijloacelor de transport au înregistrat polițiștii de frontieră, în cele trei luni ale verii 2016. Realizând o comparație cu aceiași perioadă a anului 2015, se poate concluziona că traficul de persoane care au tranzitat punctele de frontieră a semnalat o creștere semnificativă, cu aproximativ 10%, iar cel al mijloacelor de transport – 17%.

Din totalul de traversări persoane, circa 4 mln a constituit numărul de treceri a frontierei de către cetățenii R.Moldova și peste 2 mln – traversări a cetățenilor străini. Conform calculelor, anul acesta a crescut considerabil numărul de traversări a străinilor, înregistrând o valoare de aproximativ 20%.

Ca și în anii trecuți, frontiera se tranzitează cel mai des în luna august, motivele ar fi planificarea de către conaționali a vacanței peste hotarele țării, sărbătorile naționale, dar și reîntoarcerea la muncă. Astfel, în august 2016, polițiștii de frontieră au înscris 2 324 495 de traversări persoane și 514 988 mijloace de transport. Numărul acestora este în creștere de la an la an (în 2015: pers – 2 227 059, auto – 462 828).

Cele mai solicitate 10 puncte de trecere, în perioada estivală 2016, înregistrând un număr mare de participanți la traficul transfrontalier, sunt:

Leușeni – 877 859 traversări
Otaci – 806 723 traversări
Aaeroport – 750 751 traversări
Ssculeni – 643 428 traversări
Giurgiulești – 456 682 traversări
Cahul – 410 073 traversări
Palanca – 406 110 traversări
Tudora – 342 446 traversări
Criva – 244 335 traversări
Vulcănești – 167 309 traversări

De la începutul verii, în funcție de situație, pentru evitarea aglomerărilor și formării rândurilor în punctele de trecere, Poliția de Frontieră, în comun cu alte autorități cu atribuții la frontieră, a întreprins toate măsurile necesare pentru a asigura trecerea graniței într-un mod expeditiv și profesionist.

La fel, în ajutorul participanților la traficul transfrontalier, a venit aplicația web „Trafic online” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru toate categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane. Aplicația oferă posibilitatea alegerii unui traseu de traversare a frontierei mai puțin aglomerat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente