Astăzi, 1 septembrie, în peste 1 300 de școli primare, gimnazii și licee din întreaga republică a răsunat primul clopoțel, iar prima oră a anului școlar 2016-2017 s-a desfășurat cu genericul „Republica Moldova – un sfert de veac”. În acest an de studii, numărul de elevi încadrați la studii în instituțiile de învățământ din toată țara a constituit circa 340 000 de elevi. În clasa I au mers aproximativ 33 000 de copii, față de 34 800 – în anul precedent. Tradițional, elevii claselor I au primit în dar „Acebedarul”.
Corina Fusu, ministra educaţiei, a transmis un mesaj în care menţionează că a luat sfârşit vacanţa mare, iar astăzi întoarcem această filă frumoasă şi, în acordul clinchetului de clopoţei, anunţând începutul unui nou an școlar, reintrăm în cotidian. „Acum, în momentul reluării drumului cunoaşterii, al şcolii şi al activităților dumneavoastră, vă doresc tuturor un bun reînceput. Fie ca acest nou an de învățământ, 2016-2017, să vă aducă multe bucurii. Curajul să nu vă lipsească iar efortul depus să vă aducă mari satisfacţii astfel încât să aveţi conexiuni în lumea întreagă. Va doresc tuturor un an şcolar cât mai reuşit. Să aveţi curajul de a răspunde la noile provocări şi să aveţi mult succes şi rezultate remarcabile”, scrie în mesajul oficialei.
La cel mai mai mare liceu din Republica Moldova copii au fost întâmpinați la careul solemn dedicat Zilei Cunoştinţelor de un preot și de directorul liceului Valentin Berezovschi.
Echipa #diez a vizitat în această dimineață cel mai mai mare liceu din Republica Moldova, instituție fondată în 1994. Aici, la la careul solemn dedicat Zilei Cunoştinţelor de un preot și de directorul liceului Valentin Berezovschi.
Liceul Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi” a fost fondat acum 22 ani în baza şcolii nr. 87, inaugurată în 1994 în cel mai extins sector din capitală. În anul de studii 1995-1996 au fost deschise 43 clase cu un contingent de peste 1300 copii din treapta primară. Din 1996, şcolii i s-a atribuit titlul de scoală-inovativă, dat fiind faptul că a demarat implementarea programelor specifice pentru un şir de clase: studierea unor discipline din domeniul artelor: muzica, arta plastică, teatru și coregrafie. În timp, au fost afiliate școlii două blocuri de studii, unul din ele fiind denumit Blocul Artelor frumoase. În acesta activează şi creează, în special, elevii din clasele cu profil de arte. Este important să menționăm că pe parcursul ultimilor ani, la fiecare paralelă activează câte o clasă cu profil muzical-coral, artă plastică, artă teatrală şi coregrafie, precum şi câte o clasă cu studierea aprofundată a matematicii şi limbilor moderne: engleză, franceză, chineză și italiană.
Prestigiul şcolii a crescut efervescent nu numai în rândul părinţilor, dar şi în instanţele superioare, grație prestației colectivelor de elevi și profesori, inclusiv prin locurile premiante obținute la concursurile naționale și internaționale. Actualmente, în liceu activează circa 200 de profesori.