(video) Igor Dodon, candidatul PSRM la funcția de președinte

paginaeuropeana.ro

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a propus candidatura lui Igor Dodon la funcția de președinte al Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost luată cu votul unanim al membrilor Consiliului Republican al PSRM, prezenți astăzi la ședința extraordinară care s-a desfășurat lângă Mănăstirea Căpriana.

Liderul PSRM a ținut să le mulțumească tuturor pentru susținerea acordată, iar în discursul său a enumerat principalele priorități pentru campania electorală.

„Le mulțumesc gazdelor care ne-au permis să organizăm evenimentul de astăzi lângă mănăstire. Vă mulțumesc pentru încredere și suport. Eu personal voi face tot posibilul ca așteptările întregului popor să fie îndeplinite. Pentru mine, victoria în aceste prezidențiale înseamnă că voi putea implementa în mod consecvent ideile mele politice fundamentale.

E vorba de consolidarea statalității, garantarea neutralității, reîntregirea țării prin readucerea Transnistriei, combaterea unionismului, protejarea valorilor creștine și a religiei ortodoxe, afirmarea limbii și identității moldovenești, înlocuirea Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei, restabilirea relațiilor cu Rusia etc”, a precizat Dodon.

În cadrul ședinței de astăzi a fost constituit grupul de inițiativă care va colecta semnăturile necesare ca Igor Dodon să fie înregistrat oficial în cursa electorală.

Precizăm că, liderul PSRM, Igor Dodon, a îndeplinit funcția de prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova din 2008 până în 2009 și a fost ministru al Economiei și Comerțului din 2006 până în 2009. Din 2011, Dodon este președintele PSRM.

Igor Dodon are 41 de ani, este căsătorit și are trei fii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente