Traian Vasilcău, laureat al Premiului Național 2016, a fost acuzat de Gheorghe Erizanu pentru că a plagiat o poezie scrisă de o autoare română, care publicase varianta originală trei ani mai devreme de apariția versiunii lui Vasilcău. Astăzi, Comisia pentru decernarea Premiului Național a decis să suspende decernarea premiului, până la clarificarea situației.
După ce a fost desemnat laureat al premiului național, Traian Vasilcău a fost acuzat de Gheorghe Erizanu că a publicat o poezie ce îi aparține de fapt unei autoare din România.
Poezia la care se face referire este „O fărâmă de bine”. Aceasta aparține Doinei Uricariu, în volumul Ochiul atroce, și a fost publicată în 1985 la editura Eminescu din București. Trei ani mai târziu, aceeași poezie a apărut și în revista Orizontul nr.4/1988, fiind semnată de Traian Vasilcău.
O FĂRÎMĂ DE BINE
Nu va mai umbla această iubire închisă în ea,
n-o să mai alerge şi n-o să colinde,
n-o să mai vină la tine
după îmbrăţişare şi merinde.
Şi nici în vis n-o să-ţi mai caute umărul,
n-o să se mai întoarcă spre tine
ca o fărîmă de bine
după o fărîmă de bine.
Astăzi, 26 august, Comisia pentru decernarea Premiului Național a luat act de acuzațiile de plagiat semnalate în spațiul public în privința domnului Traian Vasilcău nominalizat la Premiul Național de Stat pentru anul 2016. Ca urmare, Comisia a decis să suspende decernarea Premiului Național pentru Traian Vasilcău până la clarificarea situației.