(foto) Consiliul Național al Elevilor are un board nou. Iată cine face parte din acesta

DSC_0143
Foto:Președinte CNE – Alexandru Ursu

Primul atelier de lucru al Consiliului Național al Elevilor a luat sfîrșit, ieri 22 august 2016. Amintim că acesta a început în data de 13 august și sa desfășurat în cadrul taberei de vară „Perlele Nistrului”, or. Vadul lui Vodă.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) este o structură reprezentativă a elevilor, care asigură dreptul lor la opinie şi libera exprimare. Totodată, Consiliul este un mecanism prin care conducerea Ministerului Educaţiei consultă opinia elevilor în elaborarea politicilor educaționale. Această structură este curată pe durata activității sale de Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico”.

Cei 32 de tineri consilieri au fost selectați în baza aplicărilor și reprezintă următoarele unități teritoriale, după cum urmează: r. Călărași, mun. Bender, r. Ungheni, r. Ialoveni, r. Anenii Noi, r. Nisporeni, r. Șoldănești, r. Comrat, mun. Chișinău, r. Drochia, r. Ștefan Vodă, r. Edineț, r. Leova, r. Cimișlia, mun. Bălți, r. Ocnița, r. Glodeni, r. Hîncești, r. Rezina, r. Orhei, r. Criuleni, r. Fălești, r. Florești, r. Cantemir, r. Rîșcani, r. Cantemir, r. Dondușeni, r. Taraclia, r. Strășeni, r. Sîngerei.

În cadrul atelierului, membrii CNE au discutat mai multe subiecte, precum:, regulamentul de constituire și funcționare al consiliului, responsabilitățile și drepturile membrilor consiliului, curricula și planul cadru, mecanisme de participare elevilor în activitatea organelor decizionale, etc.

Tinerii au avut parte pe durata atelierului de mai mulți invitați de onoare: Natalia Grîu, consultant superior, Direcția învățămînt preuniversitar, Ministerul Educației, Rodica Josanu, șef Secție juridică, Ministerul Educației, Maia Bănărescu, Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Ludmila Botnar, Director interimar, Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico”.

În data de 21 august 2016, la ședința consiliului au fost prezenți și membrii CNE România, pentru un schimb de experiență, Carmen Albu, președinte Consiliul Județean al Elevilor Bacău și Cezar Roșu, președinte Consiliul Județean al Elevilor Iași.

Pe durata mandatului 2016-2017, tinerii au hotărât unanim să formeze și un board de conducere, iată cine sunt cei care au ocupat funcțiile de conducere în acest an:

Președinte CNE – Alexandru Ursu, mun. Chișinău, L.T. Ion Creangă;
Vicepreședinte regiunea nord – Carolina Juraveli, r. Ocnița, L.T. Mihai Eminescu;
Vicepreședinte regiunea centru – Ana Castraveț, r. Ialoveni, L.T. Țipala;
Vicepreședinte regiunea sud – Vasile Gîscă, r. Cimișlia, L.T. Hyperion;
Responsabil de regiunea transnistreană – Cristina Botnaru, mun. Bender, L.T. Alexandru cel Bun;
Secretar – Ilie Cîlcic, r. Comrat, L.T. Mihai Eminescu;
Departamentul mass-media – Daniela Ciorici, r. Șoldănești, L.T. Alexei Maeevici, Ecaterina Cuțchi, r. Drochia, L.T. Rus nr. 3, Marcela Bordian, r. Dondușeni, L.T. Alexei Mateevici;
Departamentul analitic – Vadim Ganceriuc, r. Edineț, L.T. Pan Halippa;
Departamentul organizatoric – Mădălina-Eliza Maros, r. Hîncești, L.T. Ștefan Holban.

La finele atelierului tinerii au prestabilit și tema pentru acasă, care urmează a fi realizată până la următorul atelier de lucru, din luna octombrie. Aceasta constituie un raport de monitorizarea pe seama existenței și a modului de activitate al Consiliilor elevilor din teren, astfel ca la următorul atelier, acest raport să fie prezentat reprezentanților Ministerului Educației.

 

DSC_0033 - Copy

DSC_0176 (1)

DSC_0147

DSC_0106

DSC_0089

DSC_0079

DSC_0062

DSC_0046 - Copy

DSC_0036

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente