Școala NATO de Securitate – oportunitate pentru studenții interesați de apărare și diplomație publică

CEP_7025-copy

„Școala NATO de Securitate” reprezintă un proiect implementat de către Centrul de Informare și Documentare NATO în Moldova, acesta reprezintă o platformă pentru studenți, tineri profesioniști și reprezentanți ai societății civile din diverse regiuni ale Republicii Moldova.

Scopul proiectului este acela de a încuraja participarea democratică a tinerilor și de a dezvolta o cultură de securitate, oferind oportunitatea de a primi informație cuprinzătoare cu privire la actualele evoluții politice și de securitate în spațiul post-sovietic și de a dezvolta capacitatea analitică și de gândire critică a tinerilor.

În cadrul Școlii vor fi discutate Conceptele de Securitate și apărare, Arhitectura regională și națională de Securitate, Rezultatele Summit-ului NATO din Varșovia, precum și, Mediul European de Securitate. La eveniment în calitate de vorbitori vor participa experți naționali și internaționali, reprezentanți ai instituțiilor de stat, societății civile, mediului academic și mass-media. Școala NATO de Securitate va avea loc în perioada 21 – 24 Septembrie.

Doritorii de a participa la Școala NATO de Securitate sunt rugați să completeze formularul de aplicare până pe data de 4 septembrie. Sunt eligibili de a participa studenții instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova interesați de subiectele legate de securitate și apărare, NATO, diplomația publică, în special sunt încurajați să aplice tinerii din regiunile de Nord și Sud ale țării.

Pentru informație adițională privind Școala, nu ezitați să ne contactați la adresa [email protected] sau la numărul de telefon +373 69 344 168 sau +373 22 577 824.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente