Oficial! Moldova a rămas fără singura medalie obținută la JO de la RIO

1
Foto:Photo Credit: olympic.md

Republicii Moldova i-a fost retrasă unica medalie obținută la această ediție a Jocurilor Olimpice de la Rio. Medalia de bronz cucerită luni, 16 august, de Serghei Tarnovschi i-a revenit unui sportiv din Rusia. Astfel, Moldova a dispărut din clasamentul pe medalii de pe site-ul oficial al competiției.

Medalia de bronz din proba de 1.000 de metri canoe sprint a mers astfel la rusul Ilia Ștokalov, care se clasase pe poziția a 4-a în cursă.

Reamintim că joi seara, Federația Internațională de Canoe a anunțat că l-a suspendat pe sportivul moldovean Serghei Tarnovschi după ce acesta a fost depistat pozitiv la testul de doping.

Potrivit publicației britanice DailyMail, Tarnovschi a fost suspendat după ce a eșuat un test de dopaj de pre-competiție. The International Canoe Federation (ICF) a declarat că acum sportivul moldovean “nu mai este eligibil și se va alege cu o suspendare provizorie”, în conformitate cu normele anti-doping.

Sportivul Serghei Tarnovschii, în vârstă de 19 ani, a cucerit medalia de bronz în finala probei de canoe simplu, distanța 1.000 de metri. Îndată după finiș sportivul moldovean s-a deplasat împreună cu ceilalți doi deținători de medalii la comisia antidoping.

Frații Oleg și Serghei Tarnovschi urmau să participe astăzi, 19 august, la proba canoe dublu 1000 m.

Secretarul general al ICF, Simon Toulson a declarat pentru Reuters statutul medaliei lui Tarnovschi va fi determinată printr-o audiere condusă de Comitetul Internațional Olimpic. El nu știe însă când acesta va avea loc, dar a spus că va fi “cât mai curând posibil”. Testul trecut de sportivul moldovean a descoperit o “constatare atipică”, a spus Toulson.

Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS) informează că nu a fost înștiințat oficial de Federația Internațională de Canoe, Comitetul Internațional Olimpic sau Asociația Mondială Antidoping despre acest caz, așa cum prevede procedura, și, respectiv, nu este în măsură să ofere detalii suplimentare despre acest caz.

Serghei Tarnovschi, născut pe 24 iunie 1997 în oraşul Lvov, Ucraina, şi-a valorificat din plin talentul, ambiţia şi potenţialul din momentul când a acceptat invitaţia parvenită din partea Federaţiei de Kaiac Canoe din Republica Moldova. Împreună cu fratele său, Oleg Tarnovschi, în 2013 a acceptat cetăţenia Republicii Moldova.

Tarnovschi este un sportiv care pe parcursul a doi ani a devenit campion european și mondial la tineret, a triumfat la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing, China, iar calificarea olimpică a obținut-o în sezonul precedent, cucerind la Milano, Italia, medalia de bronz la campionatul mondial printre seniori.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente