(foto) Cinci trenduri pentru rochiile de seară în colecțiile designerilor autohtoni

vaporoase-EHO00001

Să nu credeți că veți descoperi trenduri inovative, pentru că astăzi este dificil să inventezi ceva absolut nou. Totuși, rochiile de seară moderne vă vor uimi în acest sezon, în special cele de la mărcile DI VEROEHO BY EVGHENI HUDOROJCOV și NIKITA RINADI, care se regăsesc sub umbrela brandului național „Din Inimă. Branduri de Moldova”, cunoscute atât în țară cât și peste hotarele țării. În această ediție găsiți câteva combinații fierbinți de rochii de seară.

Rochia de tip sirenă

Rochia acestui an este una lungă, care îți conturează silueta, compusă dintr-o fustă cloș de la genunchi în jos. Acest model este reprezentativ pentru moda anilor ’50,  iar strămoșul acestui model a fost rochia de tip  „Prințesă”.

La prima vedere, pare că toate modelele rochiilor de tip sirenă sunt la fel, dar în realitate nu este așa. Chiar dacă toate au o croială ce conturează linia siluetei, partea de sus a rochiilor poate fi diferită: modelul poate avea umerii dezgoliți, bretele înguste sau late, o singură bretea un umăr sau petrecută după gât.

Cel mai des, în colecțiile DI VEROEHO BY EVGHENI HUDOROJCOV și NIKITA RINADI  se pot găsi rochii de tip sirenă fără mâneci.

Un asemenea model scoate în prim plan șoldurile, iar dacă vă simțiți incomod evidențiind anume această parte a corpului, va fi mai bine să renunțați la acest model. Una dintre cerințele principale ale acestui tip de rochie este silueta alungită, astfel se potrivește cel mai bine domnișoarelor suple și înalte sau cu o înălțime medie. Femeile scunde vor trebui să poarte sub fusta lungă pantofi destul de înalți.

collage
Di Vero / Nikita Rinadi / EHO by Evgheni Hudorojcov

 

Transparență

Misiunea acestui sezon acestui sezon este să înveți să porți rochiile transparente astfel încât să nu arate vulgar. Organza, mătase, șifon și tul – textilele care s-au clasat ferm pe pozițiile fruntașe utilizate pentru crearea rochiile de vară. Dacă nu va sta lipit de corp, chiar și cel mai subțire material, va arată seducător și nu vulgar. Rochiile transparente accentuează frumos silueta și sunt foarte sexy, fără să dezgolească peste măsură vreo parte a corpului.

Un must have al acestei veri – rochia cu un strat superior din șifon sau pur și simplu o rochie transparentă,  sub care se îmbracă o jupă opacă, de regulă, mai scurtă. Modelele și lungimea acestor rochii variază, iar cele de bază sunt – silueta X, silueta dreptunghiulară și maxi evazată.

collage1

collage2

 

Imprimeul floral

Rochiile de seară de o singură culoare, cu imprimeuri plictisitoare, împreună cu linii de masculinitate rămân pe planul doi în acest sezon. Acum accentul se pune pe feminitate în toate direcțiile: de la gingășia șifonului vaporos, până la imprimeurile florale multicolore și ușor neglijente.

collage3

collage4

 

Monocrom aprins

Dacă nu pe parcursul verii, atunci când avem posibilitatea să ne bucurăm purtând culori aprinse și intense? Asemenea culori se asociază cu fructele, transparența apei de mare și străzile copleșite de soare – elementele principale ale sezonului cald.

Designerii au scos în prim plan roșul nobil, în amestec cu vișiniul, coralul și culoarea vinului. O alegere reușită va fi și un albastru natural. Silueta simplă și lipsa unui decor sofisticat vor accentua tonalitatea profundă a cerului de seară. Nuanța intensă „marsala” este în trend deja câteva sezoane la rând. Aceasta nu are nevoie de prezentare, întrucât fiecare fashionistă are în garderoba sa minim un obiect de această culoare neobișnuită. Oranj și galben – încă două culori care se află în trendul sezonului de primăvară-vară 2016. Însorite și intense, se vor potrivi perfect arșiței de vară.

monohrom-divero00001

collage5

collage6

collage7

 

Rochiile vaporoase

Rochiile cu fustă vaporoasă, bogate în material, vor fi pe placul doamnelor gingașe și romantice, amatoare ale stilului „baby doll”. Fusta vaporoasă poate decora atât rochiile lungi, cât și pe cele mini. Designerii creaază rochiile moderne ale acestui sezon utilizând fuste vaporoase, volane, panglici și talie înaltă pentru o ținută de „păpușă”. Rochiile în acest stil nu sunt totuși cea mai bună alegere pentru un look serios, dar pentru o petrecere distractivă, nuntă, zi de naștere sau petrecere corporativă este destul de potrivită.

Fatinul de sub fustă poate ieși puțin afară sau să nu fie observat, dar să mețină sileuta și croiala. Rochiile mini cu un asemenea model se potrivesc fetelor de statură mică, iar cele midi vor fi perfecte pentru fetele mai înalte. Recomandăm să purtați rochiile vaporoase cu stilleto simpli în culori neutre sau în aceeași nuanță cu rochia.

collage8

collage9

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente