Trei echipe vor putea reprezenta Moldova la cea mai mare competiție şi accelerator de afaceri din Europa

13600341_1599612026998495_8838012922862373444_n

Asociația Obștească EcoVisio în calitate de partener oficial în Moldova al Programului ClimateLaunchpad, va organiza sâmbătă, 20 august, ora 10, Finala Națională a competiții de idei de afaceri bazate pe tehnologii ecologice pentru a selecta Top 3 echipe care vor reprezenta Moldova la Finala Europeană în capitala Estoniei, Tallinn, în octombrie 2016.

Doar 3 echipe câștigătoare  vor merge la Finala Europeană pentru a reprezenta țara noastră împreună cu alte 29 de țări în octombrie unde au șansa să câștige până la 10 mii de euro și să beneficieze de programul Climate-Kic Accelerator – o școală de business timp de 18 luni.

Competiția ClimateLaunchpad are o misiune dublă. În timp ce atrage potențialul de tehnologii curate și accelerează inovațiile la scală globală pentru a reduce impactul schimbărilor climatice, proiectul încurajează potențialii sau actualii antreprenori să își dezvolte cunoștințele în tehnologii curate și impulsionează abilitățile lor inovatoare.

 

13886363_1612668815692816_2011206192874792342_n

 

În acest an, după o învățare intensivă în cadrul unei tabere de afaceri și o serie de sesiuni de coaching, nouă start-up-uri au fost admise pentru finala națională. Doar 3 echipe câștigătoare din Moldova vor merge la Finala Europeană pentru a concura cu alte 29 de țări în octombrie unde au șansa să câștige până la 10 mii de euro și să beneficieze de programul Climate-Kic Accelerator – o școală de business timp de 18 luni.

La Finala Națională, fiecare echipă va avea la dispoziție 5 minute pentru a-şi prezenta ideile de start-up. Criteriile de jurizare nu sunt tipice, pentru că scopul principal al proiectului este de a găsi idei durabile dar și cu potențial de comercializare la scală globală.

Confirmați participarea completând acest formular de înregistrare.

Evenimentul va avea loc la data de 20 august, Jolly Alon, cu începere de la ora 10:00.

Climate Launchpad este un program al Climate-KIC. Climate KIC este cel mai mare parteneriat public-privat de inovare din Europa, concentrat asupra schimbarilor climatice, format din companii dinamice, instituţii academice de renume şi sectorul public.

Climate KIC este una dintre cele trei Comunitaţi ale cunoaşterii şi inovarii (KIC) care au fost create in 2010 de catre Institutul European de Inovare şi Tehnologie (EIT).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente