Zi importantă la Rio pentru Moldova. Astăzi, intră în competiție Vladimir Letnicov la triplu salt și Natalia Stratulat la aruncarea discului.
Vladimir Letnicov este un atlet moldovean specializat pe triplu salt. Deține recordul național în aer liber de 17,06 metri, stabilit la Belgrad în 2002, și recordul național în sală de 16,85 metri, înregistrat în 2008 la Chișinău. La Campionatul Mondial din 2003 s-a clasat pe locul 9. A participat la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena și la ediția din 2008 de la Beijing, dar de fiecare dată nu a putut trece de calificări. În iunie 2016 a câștigat concursul de la Brest, Belarus, cu distanța de 16,86 metri, îndeplinind baremul pentru Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro.
Grupa B, cea în care va evolua și Vladimir, are în componență 24 de sportivi. Competiția va începe la ora 15.30.
Natalia Stratulat are de înfruntat și ea 16 sportive la proba de aruncare a discului ce va începe la ora 02.30 (16 august). La Jocurile Europene de la Baku din 2015, Natalia a reușit să ia medalia de aur pentru o aruncare de 55,08 metri a discului.