(video) Bilanțul școlii de cinematografie – 40 de tineri au realizat 10 spoturi cu impact social

1
Foto:cntm.md

În perioada 25 – 30 iunie, 40 de tineri din mai multe regiuni ale țării au participat la Școala de cinematografie „Omul de lângă tine”, organizată de Consiliul Național al Tineretului cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare, scrie centrul.

În cadrul proiectului, aceștia au beneficiat de cursuri de managementul producţiei, fotografie, regie, imagine, actorie, distribuţie şi fundraising, scenografie de la organizații, precum Centrul Media pentru Tineri, CIOfilm și alți traineri cu renume din domeniul cinematografiei, scopul școlii fiind facilitarea dialogului intercultural și sporirea toleranței în comunicarea interetnică.

Astfel, în cele 5 zile de instruire intensivă, tinerii au realizat în total 10 filmulețe cu impact social, iar CNTM este bucuros să vi le prezinte în continuare pe toate, însoțite cu un scurt mesaj social din partea realizatorilor.

#1. Lecția:

„Acest film nu e nici documentar, nici scurtmetraj artistic. E o ruptură din realitate, o transpunere a vieții cu toate neajunsurile sale. Am muncit intens zile-n șir, ca să reușim să ne apropiem de idealul stabilit. Istoria, pe cât de simplă, pe atât de tragică, redă soarta unei generații întregi de copii crescuți în neînțelegere și ignoranță, dar care continuă să lupte și merge ferm prin lume. „Lecția” este un strigăt, o chemare pentru toți și fiecare în parte”

#2. Experiment social „Wearing nikab”:

„Trăim într-o lume în care religia, naționalitatea, etnia, par mai importante decât valorile morale. Ce este mai important oare? Voalul, sau omul de sub acesta. Haideți să privim lucrurile din interior spre exterior și nu invers”

#3. „Emoții”:

„Filmul accentuează identificarea unei conexiuni între ființele umane, în pofida diversității rasiale, etnice, culturale, religioase. Mesajul principal este „ai grijă de Omul de lângă tine”.

#4. „Dragoste în timpul discriminării”:

„Se spune că noi suntem cei care decidem și facem alegeri. Însă ce se întâmplă atunci când circumstanțele nu sunt de partea ta? „Dragostea pe timpul discriminării” nu este un filmuleț care îți va schimba cursul vieții, dar cel puțin te va face să meditezi asupra câtorva fapte cu care, probabil, și tu te-ai confruntat sau te vei confrunta. E important să înțelegem că diversitatea e în unitate și că ceea ce ne leagă ca și oameni, este puterea de a simți și de a înțelege. Izvorul magiei nu este talentul, ci durerea. Am lăsat loc pentru interpretare, ca să decizi încotro își vor îndrepta zborul fluturii negri. Nu lăsa trecutul și momentele care te țin legat în lanțuri, să te oprească din drumul cunoașterii. Eliberarea e cel mai bun mod de a fi fericit. Și TU meriți! TU ai putere! TU poți zbura. Doar crede”

#5. „Aceleași acțiuni, reacții diferite”:

„Acest film este reflecția a două realități ale unei vieți obișnuite. Deși ambele prezintă același stil de viață și aceleași acțiuni, totuși reacția societății este conturată altfel”.

#6. „Leviki”:

„Un scurt-metraj pe care l-aş încadra în seria documentarelor. Discriminarea poate fi abordată şi altfel, nu doar pe tonuri uşor-fataliste şi mult prea sentimentale. Perspectiva filmului este uşor sarcastică, ceea ce dă de înţeles că orice problemă din viaţă poate fi trecută uşor şi cu o doză de sarcasm şi umor”

#7. „Sunt fericită”:

„Aceste minute sunt ceva mai mult decât un filmuleț. Sunt trăirile și lacrimile unui singur copil care simte greutățile societății pe proprii umeri”

#8. „A broken man”:

„Surt-metrajul relatează o poveste tragică, care ne reaminteșe de faptul că stereotipurile te pot duce în eroare. Tragedia constă în „mintea umană întunecată” din cauza discriminării. Prin intermediul acestui video vă încurajăm să nu vă „înecați” în acest „întuneric”.

#9. „Вторая жизнь”:

„Suntem toți oameni și suntem egali, chiar dacă vorbim limbi diferite, dacă avem alte naționalități sau alte valori. Discordia este marele rău al speciei umane, iar toleranța este singurul leac. Viața este un joc dur și halucinant, în care noi suntem judecătorii, decidem soarta acestui joc”

 

#10. „Masca”:

„Filmulețul nostru este o metaforă care atinge o problemă importantă din societate, și anume faptul că fiecare dintre noi purtăm o mască. Cei care nu o poartă sunt izolați. Doar cu această mască putem fi noi înșine…”

De asemenea, video le puteți urmări și pe pagina de Facebook a Consiliului Național al Tineretului din Moldova.

Aceste video au fost create în cadrul școlii de cinematografie „Omul de lângă tine”, proiect implementat de Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Opiniile exprimate aparțin participanților proiectului și nu reflectă în mod necesar poziția Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC)

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente