Trei tineri originari din orașul Bălți: Serghei Vrabii, Alexandra Petras și Ecaterina Verbițcaia au decis să străbată Moldova la pas, de la Nord la Sud. Astfel, timp de 21 de zile, au parcurs 500 de km pe jos. Ei au mai fost însoțiți de un băiat din Chișinău, Vitalie Lașcu, care însă nu a parcurs toată calea. Aventura lor în detalii, o găsiți pe shok.md.
Cheltuieli
În jur de 2.000 de lei pentru fiecare, spun tinerii: „Mâncarea o cumpăram mai mult de la oamenii din sate (legume, lactate, compot, pâine), fructe mâncam direct din copaci, apa o luam din fântâni și izvoare”.
Cazare
„Dormeam în aer liber, în corturi, în saci de dormit, la oameni ospitalieri din sate, care ne primeau cu multă bunătate și atenție, spunând că au fost și ei în situații similare și știu ce înseamnă o mână de ajutor la timpul potrivit. Le suntem foarte recunoscători tuturor celor care ne-au cazat, ne-au hrănit pe drum și, pur și simplu, ne-au încurajat cu vorbe bune.”
Motivație
„Oare vom reuși să facem așa ceva? Oare vom rezista până la final?” – cam astea au fost întrebările care i-au „chinuit” întreaga lor călătorie, dar, în același timp, tinerii povestesc că a fost interesant, vesel, uneori extremist, fascinant, dar și foarte greu. Ce i-a deranjat? Țânțarii, căldura și tot felul de spini. „În sfârșit, avem și o idee despre ce reprezintă diferite regiuni ale țării noastre, care e diferența între ele, cu ce se ocupă oamenii acolo, ce locuri frumoase trebuie promovate. Am învățat multe lucruri despre noi înșine – cum interacționăm, cum ne comportăm în situații stresante, cât de organizați suntem, ce calități ar trebui să schimbăm și multe altele”, spun ei.
La Sud
# Sudul Moldovei e mult mai nisipos decât nordul;
# Apa e mai sărată;
# La fiecare pas se vând harbuji și piersici extrem de ieftine;
# Casele sunt împodobite pe acoperiș cu elemente din lemn prelucrate cu mare iscusință;
# Oamenii vorbesc o română mai curată, dar des și bulgară, și găgăuză, folosesc măgăruși în gospodărie, sunt foarte deschiși, prietenoși și binevoitori.
La Centru
Păduri vechi și dese, dealurile înalte, cu priveliști de neuitat.
La Nord
Satele frumoase, aranjate, oamenii muncitori și atmosfera, care te inspiră la o viață mai plină, mai apropiată de natură.
Aventura în întregime o puteți citi pe shok.md.