(foto) Recenzia #diez: În bucătăria celui mai nou sandwich din Chișinău, Grand Cubano din meniul All you can eat

DinuBubulici photo-6115

La #diez, noi mereu încercăm să urmărim ultimele trenduri în materie de fashion, gastronomie sau IT. De aceea, nu am putut trece cu vederea oferta „all you can eat” + sandwich cubanez de la Don Taco.

Astfel, într-o zi de iulie, ne-am dus la ei, i-am bătut la cap să ne spună ce au și să ne deschidă ușa bucătăriei să vedem cu ochii noștri cum se prepară totul.

Cei de la Don Taco au lansat un sandwich nou pe piața din Moldova – Grand Cubano – după tradiția sandwichurilor din Cuba. Au trei feluri: cu purcel, cu pui și crevete și cu somon.

DinuBubulici photo-6134

DinuBubulici photo-6113

 

Oferta „all you can eat” costă 139 de lei per persoană și poți mânca câte sandwichuri vrei, de oricare fel. De asemenea, nu este limită de timp cât poți sta în restaurant. Condiția e că următorul sandwich îl poți lua doar după ce l-ai terminat pe ultimul.

Dacă ți se pare că nu vei reuși să mănânci mai mult de unul, atunci află cât costă: cel de pui – 84 de lei, cel de porc – 89 de lei, iar cel cu crevete și somon – 139 de lei.

Sandwichul are 400 de grame și vine cu o porție de cartofi pai inclusă.

Recomandarea echipei #diez este că dacă totuși vă gândiți să luați un sandwich cu crevete și somon, atunci luați un meniu „all you can eat”, niciodată nu știți dacă veți vrea să mai mâncați unul.

DinuBubulici photo-6101

 

Iată ce credem noi despre sandwichuri

Dinu Bubulici – „Ochii trimiteau semnale stomacului să mai facă loc”

DinuBubulici photo-6096

„Am văzut o știre despre premiera în Moldova, all you can eat. Încercasem astfel de concept prin Statele Unite, tare-mi mai plăcea și mă gândeam ce de bine ar fi ca și la noi să apară vreun local cu astfel de propunere. Și iată că la noi s-a început cu sandwichuri. Am hotărât să încerc și eu. Așteptând câteva minute, ne-a venit și bunătatea. Fiind înfometat după o zi de muncă, am înfulecat din Grand Cubano. Cel cu somon și crevete parcă nici nu a fost, o bunătate, nu alta, somonul parcă se topea în gură. Apoi, hai să mai încerc și cu pui, arată și el frumos, dolofan aproape țanțoș și cu un miros îmbătător de lăsa gura apă. Din doi timpi și trei mișcări a dispărut de pe masă și ăsta, după care pofta noastră se mai potolise, dar cum mai era și unul cu niște cărniță de porc, cum să-l las? Deja burta îmi trimitea semnale că e plină, ochii însă trimiteau semnale stomacului să mai facă loc, dar lupta a încetat după o jumătate de sandvich mâncat. Mi-am potolit foamea, iar Grand Cubano și-a confirmat denumirea.”

Elena Guțu – „Un sandwich gătit, nu asamblat”

DinuBubulici photo-6116

Don Taco este localul care m-a uimit de fiecare dată. Am devenit oaspetele lor din momentul în care le-am trecut pragul și nu doar atunci când mă așezam la masă.

Astfel, a fost o plăcere pentru mine să merg să gust un produs nou și să-mi împărtășesc senzațiile gustative.

Din start voi spune că nu sunt o adeptă a mâncării fast food. Pe lângă acest lucru, în ultimele trei luni am adoptat un mod de alimentație sănătos și nu am mâncat mai nimic, cu excepția bucatelor pregătite de mine, în bucătăria mea.

Astfel, atunci când am acceptat provocarea de a gusta sandwich-ul, aveam din start o poziție critică față de acesta. Când chelnerii l-au așezat pe masă, frumos aranjat, mi-am schimbat atitudinea. Din start am văzut că această gustare era gătită, nu doar asamblată. Diferența, după părerea mea, față de celelalte sandwich-uri, o face ciabatta crocantă pusă pe gril. Ea este cea care-i oferă un gust cubanez, gust diferit de celelalte sandwich-uri încercate până acum. Este unic in Moldova, apropo.

După ce am văzut pe masă trei gustări, atenția mea s-a îndreptat spre Sandwich-ul Shrimp. De ce? Pentru că sunt pasionată de gustul fructelor de mare. Când am văzut că au în meniu așa ceva, mi-am zis „Wow, ăsta este al meu”! Gustul creveților de tigru, somon marinat, sos delicat, roșii proaspete, cașcaval și frunze de salată, le-am savurat pe toate. Prospețimea ingedientelor și aroma acestora și-au spus cuvântul. Este sățios, adică nu am simțit acea senzație de drog „mai vreau, încă unul, și încă unul” persistentă de obicei când mănânci un sandwich.

Accentele cubaneze s-au lăsat simțite prin condimente și prin arome. Gustul fructelor de mare a fost unul persistent. Cel mai mult mi-a plăcut senzația de ușurime pe care o aveam după ce l-am mâncat, atât de familiară cu senzația pe care ți-o lasă mâncarea sănătoasă.

Mi-a plăcut atât de mult, încât nu am vrut să le încerc pe celelalte. Interesantă senzație, totul părea de parcă am adus Cuba la mine acasă: „Great!”.

Alexandru Lebedev – „Când guști din sandwichurile Grand Cubano, e ca și cum ai prinde Pokemoni – Gotta Taste ‘Em All”

DinuBubulici photo-6084

Mie îmi place să încerc lucrurile noi care apar la Chișinău, fie ele bune sau mai puțin bune, deoarece inițiativele frumoase trebuie susținute, indiferent de domeniu.

Astfel, am mers cu echipa să gustăm noul produs de la Don Taco și desigur să mai prind ceva pokemoni pe la Mall. Însă după ce am gustat sandwichul, pokemonii puteau să aștepte, la fel și alte lucruri.

Preferatul meu e cel de purcel, nu în zadar se numește „Original”. De multe ori sandwichurile sunt pâine + ceva, însă Grand Cubano e aromă care întâmplător are și un pic de pâine.

All you can eat – sună foarte tentant, însă marea provocare e să guști din fiecare dintre cele trei sandwichuri. Cine o face este eroul/eroina mea.

Așa că uitați de Pikachu sau Bulbasaur și gustați Grand Cubano.

Istoria sandwich-ului Grand Cubano

M_V_7611

Originea sandwich-ului cubanez este de nepătruns. Se spune că sandwich-ul era un aliment comun de prânz pentru lucrătorii din cele două fabrici de trabucuri și mori de zahăr din Cuba (în special în marile orașe, cum ar fi Havana sau Santiago de Cuba). Se afirmă că sandwich-ul a fost „născut în Cuba și educat în Key West”. Gustul sau însă a fost dezvoltat și adus în mai multe țări de un bucătar pe nume Karl, care după ce a pierdut un loc de muncă prestigios se considera un ratat. Era tatăl unui băiețel de nouă ani și dorea să-l uimească cu ceva wow, ca să se mândrească cu el. Într-o zi a închiriat o rulotă și a început să gătească acest sandwich. Ingredientul de bază era sufletul și dorința de a-i uimi pe toți cu un gust cu adevărat cubanez și foarte deosebit.

DinuBubulici photo-6083

Bucătarul spunea: Grand Cubano este de nepătruns și intrigant, cel mai distinct sandwich, mixtos, combinat cu dragoste.

Detalii despre felurile de sandwich Grand Cubano

DinuBubulici photo-6083

ORIGINAL – toată splendoarea constă în carnea de purceluș marinată dupa o rețetă străveche din Cuba – a păstrat minuțios fiecare ingredient, ca gustul să fie inconfundabil. Mai conține roșii suculente, castraveți murați crocanți și frunze de salată.

POLLO – este din cărniță fină de pui, roșii suculente, castraveți murați crocanți și frunze de salată. Secretul la fel este în carniță și metoda de marinare.

Shrimp – este cel mai exotic și rafinat. Bucătarul a ales crevete tigru, somon și un sos extrem de rafinat, pe gustul oricărui gurmand.

Cum se prepară

DinuBubulici photo-6078

Pregatirea începe cu delicioasa pâine ciabatta. Felii de pâine în lungimi de 8-12 cm, taiate în jumătate orizontal. Un strat de muştar galben este răspândit pe pâine. Apoi, se adaugă carnea feliată, cașcavalul, murăturile feliate în straturi, frunzele de salată și roșiile foarte suculente.

După preparare, sandwichul se pune la grill, care-l încălzește şi-l comprimă, iar pâinea se face crocantă şi cașcavalul se topește.

 

DinuBubulici photo-6127

Mai multe detalii despre sandwich puteți găsi pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente