Un tânăr în vârstă de 26 ani, domiciliat în capitală, a sesizat ofițerii de investigare a fraudelor economice, precum că a fost înșelat de bani în sumă de 3.000 euro, de către un bărbat în vârstă de 33 ani.
Potrivit victimei, individul i-ar fi promis că, banii împrumutați îi va investi într-o afacere de comercializare a hainelor. Până în prezent victima nu și-a primit suma de bani împrumutată, iar bănuitul se eschiva intenționat, invocând diverse motive, că n-ar avea bani pentru ai reîntoarce.
Astfel în cadrul acțiunilor speciale de investigații și de urmărire penală au fost desfășurate percheziții autorizate în incinta unui centru comercial, unde bănuitul și-a expus spre vânzare articole vestimentare, genți de dame și încălțăminte în valoare totală de 450.000 lei, în lipsa autorizației de funcționare, licenței de activitate și alte certificate obligatorii. În acest context toate mărfurile au fost sigilate în saci și ridicate până la decizia instanței de judecată.
Totodată el este cercetat penal pentru escrocherie în proporții mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 ani până la 10 ani.