Un tânăr moldovean, prins la frontieră cu un BMW X5 ce avea documente falsificate

BMW
Foto:Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au documentat un cetățean moldovean care a prezentat, la controlul de frontieră, certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl conducea, cu semne vădite de falsificare, mai mult bănuieli au apărut și la numărul caroseriei.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în țară s-a prezentat un BMW X5, înmatriculat în Italia. La volanul autoturismului se afla un tânăr de 32 de ani, locuitor al raionului Telenești. În cadrul controlului documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au observat în certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport, modificări la numărul de producere. Urmare a verificărilor suplimentare, s-a constatat că o cifră a fost schimbată.

Despre cele depistate, șoferul nu cunoștea. Acesta a declarat polițiștilor de frontieră că a procurat automobilul în Italia, unde i-au fost perfectate documentele în cauză. La fel, în timpul cercetărilor au apărut dubii și la numărul caroseriei, care nu corespundea cu originalul.

Angajații Poliției de Frontieră au întocmit procese de audiere și constatare a infracțiunii prevăzute de art.361, alin.1 CP al RM, conform căruia persoana riscă amendă în mărime de până la 300 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Autoturismul a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere Leușeni, până la finalizarea cercetărilor, iar moldoveanului i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente