(video) Omor la comandă zădărnicit. Doi bărbați au plătit un killer ca să elimine un tânăr afacerist

1
Foto:captură video canal YouTube POLITIA RM

Polițiștii de investigații au reușit să zădărnicească omorul la comandă a unei persoane din Căușeni, comandat de doi bărbați din același oraș. Acum aceștia sunt arestați pentru 30 de zile și riscă ani grei de închisoare.

Zădărnicirea omorului a fost posibilă datorită informației care a parvenit la poliție precum că doi bărbați,  de 59 și 60 de ani, care își desfășoară activitatea în domeniul unităților de schimb valutar la Căușeni, au plănuit asasinarea unui om de afaceri de 35 de ani,  cu același gen de activitate. Pentru omorul bărbatului, aceștia urmau să achite killerului suma de 5.000 de dolari. Motivul asasinări ar fi fost concurența afacerilor desfășurate de către aceștia.

În acest context, activitatea suspecților a fost documentată de polițiști timp de câteva săptămâni, iar victima a fost informată confidențial despre situația creată și acesta a fost de acord să coopereze cu organele de drept.

Astfel, la 25 iulie,  angajații Direcției „Combaterea crimei organizate” în comun cu Secția exercitare a urmăririi penale în cauze de criminalitate organizată și excepționale a Procuraturii Generale l-au reținut în flagrant delict pe unul dintre suspecți în momentul întâlnirii cu așa-zisul „killer” pentru verificarea decesului persoanei ce urma a fi asasinată. Ulterior, a fost reținut și cel de-al doilea suspect, în timp ce aștepta confirmarea decesului, în incinta casei de schimb valutar, care-i aparținea.

Unul dintre suspecți avea asupra sa un baston, mânerul căruia se scotea cu ușurință având montată pe interior o lamă de cuțit cu lungimea de 15 cm, ce urma a fi folosită pentru verificarea presupusului cadavru.

De asemenea, în cadrul percheziției corporale, a casei de schimb valutar și domiciliile suspecților au fost depistate bastoane de același tip, cuțite, topoare, precum și mijloace bănești în proporții deosebit de mari, bani din care urma a fi achitat „killerul” pentru uciderea omului de afaceri.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 26, 145 Cod Penal al RM „Pregătire de omor la comandă”. Conform legislației, persoanele culpabile,  se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente