În premieră în Moldova se va organiza Primul Turneu Internațional de Dezbateri „Chișinău OPEN”

1
Foto:cdn.abclocal.go.com

În premieră în Republica Moldova va avea parte Prima Ediție a Turneului Internațional de Dezbateri, sub genericul Chișinău OPEN! 40 echipe din Republica Moldova și România, 15 arbitri cu experiență de peste 8 ani, participanți la Turneul Mondial de World Schools, și peste 150 oameni participanți la eveniment. Între 4 și 7 august 2016, la Chișinău se va împlini unul dintre visele tuturor „debaterilor„ moldoveni, or pasiunea pentru dezbateri este cea care a făcut acest vis posibil, prin muncă asiduă și perseverență, evenimentul este organizat de Asociația Obștească Debate Academy Moldova.

 

Competiția se va desfășura în formatul academic de dezbateri World Schools, având atât moțiuni pregătite ce vizează cadrul internațional și cel național ca „Acest Parlament crede că Republica Moldova ar trebui să ofere recunoașterea independenței Transnistriei” și „Acest Parlament regretă semnarea acordului dintre Turcia și UE privind gestionarea crizei refugiaților”. Totodată dezbaterii își vor etala capacitățile jucând pe moțiuni impromptu.

Evenimentul este organizat în contextul în care cu fiecare lună, activitatea cluburilor de dezbateri din țară se intensifică. Turnee locale, naționale, proiecte de instruire în dezbateri ca ALD – Academia de Leadership și Debate sunt puținele din realizările comunității de dezbateri din Moldova, care cu fiecare experiență își exercită dreptul la libera exprimare, dezvoltându-și capacitățile intelectuale și interpersonale.

Astfel printre experiențele celor care participă la asemenea competiții se numără și călătoriile peste hotare, la campionate de dezbateri în țări ca România, Slovenia, Slovacia, etc. Atmosfera multiculturală și dorința de a deveni mai buni ne-au inspirat să aducem societatea internațională de dezbateri, aici în Republica Moldova.

La turneu în calitate de Chief Adjudicators va veni  Șerban Pitic, antrenorul lotului național de dezbateri al României, campion ESL la Oxford IV și președinte ARGO Debate, Liviu Gajoara, coordonatorul asociației „Clubul de Dezbateri Academice Iași” și Simona Olteanu, selectată pentru echipa națională a României la campionatul mondial de WSDC, având locul 3 la europenele de WSDC, și finalistă la Fiat! Debate.

Sunteți invitat în aceste zile de vară să spuneți DA Dezbaterilor împreună cu Societatea de Dezbateri din RM, care va atinge un nou vârf al progresului: Primul Turneu Internațional de Dezbateri din Republica Moldova.

Menționăm că Debate Academy este un proiect de la tineri pentru tineri, fondat în mai 2015, cu  scopul de a concentra cluburile de dezbateri din Chișinău într-o asociație organizată prin promovarea dezbaterilor în rândul tinerilor.  Debate Academy a reușit să ia premiul pentru „Cel Mai Bun Proiect al Anului 2015”, acordat la Festivalul Voluntarilor de către Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova și coordonează peste 18 cluburi de dezbateri din liceele din țară. Spune DA Dezbaterilor! Fii cu ochii pe noi la Chișinău OPEN!

„Acest eveniment a fost finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile din articol aparţin autorului [autorilor] şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente