Guvernul condus de Pavel Filip îşi continuă activitatea. Moţiunea de cenzură înregistrată de socialişti, liberal-democraţi şi comunişti nu a fost susţinută de Parlament. Pentru demiterea Guvernului au votat 30 de deputaţi, minimul de voturi necesare fiind 51, transmite IPN.
În raportul său în faţa parlamentarilor, Pavel Filip le-a imputat semnatarilor moţiunii, deputaţilor liberal-democraţi, că ţara a fost adusă într-o situaţie proastă anume de guvernele PLDM. Premierul susţine că cel mai important este parcursul european al ţării şi, în acest sens, Guvernul a deblocat deja situaţia, plus că se prevede în octombrie semnarea unui nou acord cu FMI.
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, în luarea sa de cuvânt a spus că peste alţi 25 de ani de independenţă oamenii îl vor pomeni anume pe premierul care „a legalizat furtul miliardului” şi a pus recuperarea acestuia pe umerii cetăţenilor. Politicianul afirmă că actualul Guvern împrumută câte un miliard de lei pe lună pentru a achita salariile şi pensiile, iar aceasta reprezintă „o bombă financiară care va exploda”.
Deputatul liberal-democrat Iurie Ţap a spus că cetăţenii trebuie să se întrebe de ce avem nevoie de un Guvern care de facto nu le realizează interesele.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a spus că opoziţia de astăzi este bună să spună minciuni şi să manipuleze. Moldova, în 25 de ani de independenţă, nu a realizat paşi concreţi fiindcă cei crescuţi în fosta Uniune Sovietică s-au obișnuit să nu muncească, să fure şi să arate cu degetul la oamenii cinstiţi. „Ceea ce şi face astăzi opoziţia”, a subliniat Mihai Ghimpu.
Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, în luarea sa de cuvânt a declarat că moţiunea de cenzură are şi aspectele pozitive, prin discursul său premierul a arătat că nu este înfumurat, că a venit în funcţie ca să muncească.