Biroul Naţional de Statistică (BNS) informează despre situaţia privind prelucrarea datelor Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din anul 2014 (RPL), la data de 19 iulie curent.
Potrivit BNS, au fost introduse şi codificate 1.919.246 de chestionare (toate tipurile de chestionare pentru gospodărie și persoană) sau 46,0% din numărul total de chestionare. Procesul de prelucrare a datelor a fost finalizat pentru municipiile Chișinău şi Bălţi, raioanele Briceni, Cantemir, Hâncești, Leova, Ocniţa, Șoldănești, Ungheni, Drochia și Taraclia. În prezent, derulează introducerea datelor pentru celelalte raioane. Situaţia privind procesarea datelor este prezentată în graficul de mai jos:
Totodată, au fost elaborate 80 de reguli de validare și editare a datelor pentru 15 variabile/întrebări din chestionarul pentru persoană (2P), în scopul de a depista răspunsurile inconsistente din chestionare. Regulile menționate au fost testate de către BNS în baza datelor procesate pentru raionul Leova, iar rezultatele testării relevă un nivel bun al calității datelor RPL, fiind înregistrat un nivel minim de erori admise la completarea chestionarelor de recensământ în teren și/sau la procesarea datelor în aplicația de introducere a datelor.
De asemenea, au fost elaborate 10 reguli de potrivire, aplicarea cărora a permis potrivirea datelor pentru 74 de sectoare de recensământ, din numărul total de 90 de sectoare recenzate în cadrul AC. Astfel, rata de potrivire a datelor pentru cele 74 de sectoare constituie per total 80,6%, inclusiv pentru sectoarele din mediul urban – 72%, iar pentru cele din mediul rural – 88%. Pentru celelalte sectoare, BNS continuă insistent acţiunile în vederea potrivirii datelor.