1 ianuarie 2019 – data la care Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană

liamfox
Foto:independent.co.uk

Ministrul britanic al Comerțului Internațional, Liam Fox, a avansat duminică 1 ianuarie 2019 ca posibilă dată a ieșirii efective a Marii Britanii din Uniunea Europeană și a anunțat că noul guvern de la Londra a început deja discuții informale pentru încheierea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu mai multe țări, printre care se numără Australia și Canada, transmite AFP.

Data de 1 ianuarie 2019 este cea pe care „o am în vedere și aceasta ar putea fi propusă dacă va fi nevoie”, a declarat Liam Fox publicației Sunday Times. Oficialul britanic, care conduce ministerul ce va trebui să dezvolte legăturile economice ale Marii Britanii conform viitorului ei statut de țară nemembră a UE, a mai menționat că dorește ca atunci cînd țara sa va părăsi efectiv blocul comunitar să fie pregătite mai mult de zece acorduri de liber schimb cu alte state. El va efectua săptămâna viitoare o vizită în SUA, scrie MOLDPRES.

Discuțiile cu Australia privind un viitor acord de liber schimb au fost confirmate și de șefa executivului de la Londra, Theresa May, care s-a întîlnit sîmbătă cu omologul ei australian, Malcolm Turnbull.

„Este foarte încurajator faptul că unul dintre aliații noștri cei mai apropiați caută deja să convină un astfel de acord. Acest lucru arată că Brexitul poate funcționa pentru Marea Britanie”, a subliniat Theresa May.

Ea a spus de mai multe ori că nu va activa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, prin care se declanșează formal procesul retragerii din blocul comunitar, înainte de sfîrșitul anului. Responsabilii Comisiei Europene insistă pe lîngă noul executiv britanic să întreprindă cît mai repede acest demers și refuză să poarte orice discuție cu Londra privind relațiile viitoare între UE și Marea Britanie înainte de activarea acelui articol.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente