55 de tineri participă la cea de-a cincea ediţie a Taberei de Vară ENERGEL

28237214272_963441e28e_z

55 de tineri din stânga Nistrului, UTA Gagauz Yeri şi din raioanele de sud ale Republicii Moldova participă la cea de-a cincea ediţie a Taberei de Vară ENERGEL, desfăşurată în perioada 6-17 iulie, în s. Dănceni, rl Ialoveni. Tabăra de vară este o iniţiativă a Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare.

Tradiţional, tabăra de vară reuneşte copiii din comunităţile în care proiectul instalează  din fonduri europene centrale termice pe biomasă, ediţia din acest an reunind şi tineri din stânga Nistrului ce au promovat  energia din biomasă în localităţile lor.

Sunt bucuros să văd aici şi tineri din stânga Nistrului care au învăţat, de rând cu semenii lor din regiunea de sud a ţării, despre metodele de producere a energiei din surse regenerabile şi utilizarea eficientă a acesteia.  Extraordinar este faptul că an de an tabăra de vară ENERGEL demonstrează cât de importantă este energia sustenabilă pentru planetă, dar şi cât de distractivă poate fi aceasta şi că fiecare dintre noi  poate fi parte a procesului de schimbare a modului în care consumăm energia, copiilor revenindu-le un rol cheie”, a declarat Ambasadorul UE în R. Moldova, Pirkka Tapiola.

28237216042_852e15af3b_z

În cele cinci ediţii ale sale, tabăra de vară ENERGEL a întrunit peste 330 de copii din toată ţara. Ei au fost selectaţi în urma unui concurs lansat public de şcolile din comunităţile beneficiare ale Proiectului Energie şi Biomasă în care s-a studiat cursul de energie regenerabilă.

Mihaela Ciurchi şi Laurenţiu Lozan sunt elevi la liceul „Mihai Eminescu” din oraşul Leova. Ei au făcut echipă comună şi au venit cu soluţia cum să facă oraşul lor independent de sursele energetice fosile. „Am construit macheta unui oraş ce nu consumă gaz, benzină, petrol. Toată energia produsă şi consumată este din surse regenerabile de care noi dispunem din plin şi care, odată folosite, nu poluează aerul. Îmi doresc ca oraşul Leova să nu mai producă  energie poluantă”, spune Mihaela Ciurchi, co-autoarea lucrării şi participantă la tabăra de vară ENERGEL.

28307146296_bbe22f6f9d_z

Educaţia de calitate stă la baza dezvoltării unui stat și este una din prioritățile Strategiei Moldova 2020. Ministerul Economiei susţine iniţiativa de succes demarată de Proiectul Energie şi Biomasă de a studia în şcoli cursul de energie regenerabilă şi eficienţă energetică. Rezultatele acesteia impresionează şi demonstrează că tinerii sunt cei care aduc schimbarea în comunităţile şi familiile lor prin propriul exemplu şi propria convingere”, afirmă Valeriu Triboi, Viceministru al Economiei.

Oaspeţii taberei au văzut inovaţiile copiilor (tehnologii ce produc energie regenerabilă inventate şi construite de elevii veniţi la tabără), machete de oraşe fără consum de energie din surse fosile, au participat la experimente de obţinere a energiei electrice din citrice, castraveţi muraţi, dar şi la alte activităţi de promovare a energiei curate.

Sunt impresionată de entuziasmul copiilor, precum şi de cunoştinţele lor în materie de energie regenerabilă, dar şi de soluţiile cu care vin pentru a dezvolta energia regenerabilă şi a păstra mediul ambiant mai curat la ei acasă. R. Moldova a înregistrat un salt impresionant în sporirea consumului de energie regenerabilă. Şi aceasta nu este o destinaţie de final.  Păstrând acelaşi spirit de parteneriat, sunt convinsă că putem avansa mai departe şi  atinge unul din importantele obiectivele globale, cel de a asigura accesul la energie accesibilă, viabilă, sustenabilă şi modernă pentru fiecare”,  susţine Dafina Gercheva, Reprezentantă rezidentă PNUD Moldova, Coordonatoare Rezidentă ONU în R. Moldova.

28058825250_352e3dde43_z

Tabăra de vară ENERGEL este parte a Iniţiativei Educaţionale de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice demarată de Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă în Moldova” în comunităţile în care instalează centrale termice pe biomasă. Din 2011 până în prezent, circa 22.000 de copii au învăţat în şcoli cursul de energie regenerabilă şi eficienţă energetică, iar peste 330 au participat la tabăra de vară ENERGEL.

Inițiativa educațională este desfășurată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Institutul de Formare Continuă şi Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Gutta-Club”.

Proiectul „Energie şi Biomasă” este un proiect de trei ani: 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

28237216772_72c2755e68_z

28237217732_a52d56f9b8_z

28307146846_f6212a7e73_z

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente