Atac sângeros la Nisa: O mașină a intrat în mulțime omorând mai multe zeci de oameni

camion1
Foto:Getty Images

Un camion a lovit în mulțimea adunată la Nisa (sud) pentru focurile de artificii cu ocazia Zilei Naționale a Franței, joi seară, la orele 22.30 (23.30, ora Moldovei), înregistrându-se „mai multe zeci, poate vreo 30 de morți”, potrivit autorităților locale.

UPDATE: ora 2.03: The Telegraph transmite că numărul victimelor a ajuns la 73.

UPDATE ora 1.50: Cel puţin 60 de persoane au fost ucise în atacul terorist comis în oraşul francez Nisa, a anunţat procurorul regional, Jean-Michel Pretre.

UPDATE ora 1.31: La postul de televiziune BFM-TV, subprefectul departamentului Alpes-Maritimes, Sébastien Humbert, a vorbit despre „mai multe zeci, poate vreo 30 de morți și poate mai multe sute de răniți”, transmite AGERPRES.

Șoferul camionului care a izbit mulțimea a fost împușcat.

Prefectura departamentului Alpes-Martimes a vorbit despre un atentat și le-a cerut locuitorilor să rămână la domiciliu.

„Oamenii fug, este panică. A urcat pe Promenades des Anglais și a izbit toată lumea”, a explicat un jurnalist al publicației Nice Matin aflat la locul incidentului. „E lume plină de sânge, fără îndoială sunt mulți răniți”, a explicat el.

Primarul orașului, Christian Estrosi, a scris pe contul său de Twitter că sunt zeci de victime. În jurul orelor 23.20 (vineri, 00.20, ora României) un important perimetru de securitate a fost instalat în apropierea locului tragediei, în jurul pieței Massena.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente