Potrivit unui articol publicat pe site-ul Ortodoxia Tinerilor, epilarea reprezintă un păcat, iar femeile ar trebui să poarte doar fuste peste genunchi şi bluze cu mâneci lungi. Anume din cauza modului în care alegem să ne îmbrăcăm, a și apărut problema îndepărtării părului de pe corp, iar fetele recurg la epilare pentru ca să poarte fuste şi pantaloni scurţi, bluze şi maiouri decoltate, se menționează în articolul cu pricina. Citește mai jos argumentele autorului de ce epilarea este un păcat:
„Tratarea unui astfel de subiect pe un site creştin-ortodox ridică imediat în minţile noastre întrebarea: „E păcat să te epilezi?”.
Abordarea doar din punct de vedere medical şi din perspectiva moralităţi societăţii în care trăim ne va duce la concluzia că epilarea nu este un păcat, la fel cum nici machiajul, parfumatul sau alte tehnici de înfrumuseţare nu sunt.
Totuşi noi, creştinii, prin tot ceea ce facem ne raportăm mai întâi la dreptatea lui Dumnezeu şi abia apoi la ceea ce societate consideră că e moral sau imoral.
Epilarea, sau îndepărtarea părului de pe diferite zone ale trupului, este strâns legată de felul în care ne îmbrăcăm, îmbrăcăminte care depinde la rândul ei de cultura şi religia în care trăim.
O scurtă privire asupra istoriei hainelor purtate de oameni de-a lungul vremii scoate în evidenţă ceva foarte important: femeile până la jumătatea secolului al XX-lea au purtat mereu haine care le-au acoperit aproape tot trupul, lăsându-le descoperite faţa, capul şi mâinile de la cot în jos. Începând cu anul 1925 au început să apară fustele scurte până la genunchi şi din acest punct hainele femeilor au dezgolit din ce în ce mai multe părţi ale trupului. În 1946 au fost inventaţi bikini iar 1965 se inventează mini-jupul. De atunci şi până astăzi indecenţa a evoluat îngrijorător şi s-a răspândit în multe ţări ale lumii prin intermediul mass-mediei.
Astfel, din istoria de aproximativ 7500 de ani a lumii, femeile au purtat rochii, fuste şi bluze lungi aproape tot timpul, mai puţin ultimii 50 de ani când sexualitatea a explodat, modificând radical felul de a ne îmbrăca.
Fiecare cultură a societăţii umane a creat norme de socializare în legătură cu prezenţa sau absenţa părului de pe trup, norme care s-au schimbat de-a lungul timpului. Standardele de prezenţă a părului pe corp diferă între bărbaţi și femei. Oamenii care au mai mult păr decât standardul estetic al societăţii pot experimenta probleme reale de acceptare în grupul lor.
De exemplu, pentru femeile din majoritatea societăţilor occidentale, expunerea în public a părului de pe trup, altul decât cel din cap, sprâncene şi pleoape este considerată neestetică, nedorită şi ruşinoasă.
Astfel, cu cât hainele au început să dezgolească mai multe părţi ale trupului, cu atât s-a amplificat „problema” părului nedorit expus în public.
De aceea astăzi femeile se confruntă cu o problemă pe care mamele şi bunicile lor nu o aveau: epilarea părului de pe picioare, de pe mâini, de sub braţ sau din zonele pubiene.
Indecenţa şi sexualitatea promovată în exces aduce cu sine şi efecte colaterale. Astăzi femeile neepliate, nemachiate şi neparfumate se simt excluse de societate sau trăiesc sentimente de complexitate. Excluderea aceasta este parte reală dar și parte închipuită, şi să vă spun de ce.
Mama mea nu se epilează, nu se machează, nu se vopseşte şi nu se parfumează şi totuşi, la vârsta ei de 48 de ani, este o femeie frumoasă şi foarte bine acceptată în familie şi în societate. Dar mai presus de toate nu se simte în niciun fel complexată.
Totuşi n-aş vrea să înţelegeţi că mama este o femeie neîngrijită. Nu, în niciun caz. Serviciul ei, care o expune la întâlniri zilnice cu clienţii, îi impune o ţinută adecvată.
Tenul mamei este unul fin şi neîmbătrânit, la aceasta contribuind decisiv şi nefolosirea machiajelor, şi a fondurilor de ten. Neepilându-se niciodată, picioarele şi mâinile mamei sunt foarte fine, având cel mult puţin puf (păr alb) aproape insesizabil.
De ce se epilează fetele astăzi? Pentru că poartă fuste şi pantaloni scurţi, bluze şi maiouri decoltate care expun foarte multe părţi ale trupului. Dacă ar purta fuste peste genunchi şi bluze mai largi cu mânecile peste cot atunci complexele părului în exces afişat în public ar dispărea.
V-aţi pus vreodată problema că Dumnezeu a creat femeia în mod special în acest fel, ca apariţia părului pe anumite zone s-o îndemne să şi le acopere, pentru a se feri astfel de indecenţă, de stârnirea poftelor bărbaţilor.
V-aţi gândit vreodată că trupul femeii ar trebui văzut în totalitate doar de bărbatul ei? Astăzi lucrurile stau altfel, multe femei îşi expun „formele” la vedere tuturor bărbaţilor, ca şi cum ar fi un bun public.
Astfel, cu păr în exces sau fără, pe picoare sau pe mâine, fetele ar trebuie să se îmbrace decent şi doar viitorii lor soţi ar trebuie să vadă acest lucru.
Şi totuşi femeile se epilează. Epilarea costă bani şi este dureroasă. Nu după mult timp părul creşte iarăşi mai mare şi mai aspru decât înainte. Vor trebui să se epileze din nou, dar mai des, pentru că acum părţile trupului acoperite de păr arată mult mai rău decât prima oară când au decis îndepărtarea lui.
Epilarea poate fi văzută şi ca o corecţia a trupului nostru primit de la Dumnezeu. Femeile nu se mulţumesc cu ce înfăţişare au primit de la Creator şi încearcă să se înfrumuseţeze, numai că în timp acest proces de înfrumuseţare te urâţeşte şi mai mult.
Poate unii vor spune: „cu ce este mai păcat a-mi epila părul de pe mâini decât a-mi tunde părul din cap?”. Tunderea părului din cap nu este dureroasă şi nu urâţeşte firul de păr. Pe când epilarea pe termen lung are efecte nocive atât la nivel fizic cât şi la nivel psihologic, creând complexe şi mai mari decât înainte de epilare.
Unii au venit cu soluţia: epilarea definitivă cu ajutorului tehnicii laser. Epilarea definitivă durează mult, şi este mult mai costisitoare, de ordinul sutelor şi miilor de euro, şi bineînţeles nu este efectivă 100%, părul putând creşte iarăşi după o anumită perioadă.
Eu cred că epilarea aproape totală a trupurilor, atât la femei cât şi bărbaţi are în primul rând conotaţii sexuale, în special la tineri. Femeile expuse ca modele la televizor, în reviste, ziare, internet sau pe toate reclamele care ne învadează viaţă nu au riduri, nu au păr, nu au celulită, nu au burtă, nu sunt grase sau plinuţe, ci toate sunt alese şi aranajate prin machiaj pentru a arăta cât mai bine. Restul muncii o face Photpshopul care te poate întineri şi înfrumuseţa cu câteva clickuri.
Nu mai este cazul să vorbim de epilarea bărbaţilor, care a început să se răspândească destul de mult. Părul pe trupul bărbaţilor este un semn al puterii şi al dominaţiei, pe când lipsa părului în mod natural de pe trupul femeilor este semn al gingăşiei şi al maternităţii.
Epilarea intră în sfera păcatelor din cauza importanţei excesive acordată trupului, accentuând şi mai mult cercul acest vicios al indecenţei în care trăim cu toţii”.