Cristian Saulea începe un proiect de suflet alături de echipa #diez. Un proiect care se numește simplu: Oameni. Și este despre oamenii cu care ne ciocnim zilnic, despre visele lor, trăirile lor, lucruri pe care uneori nu le observăm. Textele vin din experiența lui Cristian, iar desenele sunt făcute special pentru fiece text în parte de către talentata Anya Botnaru.
#2. Farmacista
Sunt oameni în acest oraș cu care interacționăm foarte des, dar în același timp foarte rar ne oprim să îi admirăm. Îi percepem ca o normalitate în peisajul urban, devin parte a lucrului pe care îl fac și cu timpul se dezumanizează sau poate noi îi dezumanizăm.
Ei devin vocea de după vitrină sau perechea de mâini care ne așează lucrurile în pungă. Ca niște roboți care reacționează la o comandă vocală, execută și rabdă toate miorlăielile și nervii noștri, drept recompensă din când în când primesc în schimb un zâmbet și un simplu „O zi bună” sau încă o porție de înjurături.
***
Stăteam la intersecție cu portofelul în mână și o listă lungă de tot felul de medicamente. Rețeta arăta ca o pagină ruptă dintr-o carte de magie neagră, un scris imposibil de citit și niște denumiri de medicamente, care citite cu voce tare ar suna ca un ritual de invocare a demonilor.
Mai aveam 20 de minute libere, așa că am intrat repede în prima farmacie care îmi era în drum. Am salutat-o fugitiv pe doamna de după vitrină și i-am întins mașinal rețeta. Zburam cu gândurile în altă parte, la lucru, în salonul de spital, numai nu eram aici și acum.
– Oho, cam multe medicamente, o să vă iasă scump, deși sunt câteva pe care le putem înlocui cu altele mai ieftine, dar la fel de bune.
Vocea mieroasă și calmă, puțin răgușită, mă coborâse din cosmosul meu, înapoi în farmacie. Am rămas blocat, mirat de tonul cald și amabil, parcă îmi vorbea mama. Am ridicat ochii spre femeia de după sticlă care îmi zâmbea în așteptarea unui răspuns.
-Sigur, dumneavoastră știți mai bine.
Era trecută de 50 de ani, o femeie scundă cu o față luminoasă și deschisă, ochii căprui licăreau mai ceva ca la o fată de 20 de ani. Sprâncenele pensate și îngrijite parcă erau conectate la obrajii rotunjiți cu gropițe și la bărbia proeminentă, lăsând impresia că mimica sa este mereu în mișcare. Părul tuns scurt, de o culoare aprinsă, un melanj dintre brunet și bordo, contrasta cu culoarea pielii, dar în același timp se combina perfect cu rochia sa cu flori, ascunsă sub halatul alb.
Mâinile prea slabe pentru corpul său se terminau în niște palme pernuțe. Pe degetul inelar avea un modest inel din aur care era din aceeași colecție cu cerceii.
Se mișca cu îndemânare chiar dacă avea niște gesturi stângace și în același timp hazlii, sacoșa se umplea văzând cu ochii.
-În total o să iasă 1455 de lei.
Am scos banii din portofel și i-am numărat cu grijă. Îmi ajung. Am luat punga cu medicamente, zâmbind rușinat i-am mulțumit și urându-i o zi bună am ieșit grăbit afară.
Aveam niște stări contradictorii, îmi era rușine dar în același timp îi eram recunoscător.
Mi-am promis că am să mă întorc… și mă întorceam în farmacia asta ori de câte ori aveam de cumpărat ceva. Aceeași față, aceleași gesturi, poate uneori mai șterse de la oboseală sau de la probleme. De fiecare dată mă alegeam cu sfaturi, o mică reducere sau un compliment, un zâmbet, încercam să răspund cu aceeași monedă. Avea aceeași atitudine și cu alții, odată am surprins-o așezată pe un scaun cu o tipă care părea abătută, îi explica niște termeni medicali subliniind cu tocul pe rețetă, îi spunea că totul o să fie bine, e doar un fleac. Altădată unui bărbat nu îi ajungeau bani, cred că vreo 10 lei, i-a întins punga spunând:
-Lăsați că eu am să adun pe parcursul zilei, oamenii mai lasă bănuți sau o să îmi aduceți data viitoare.
M-a lăsat fără cuvinte când m-a întrebat de ce mi-am schimbat ochelarii, chiar dacă erau practic identici cu cei vechi și nimeni din anturajul meu nu și-a dat seama.
Și lista poate continua la nesfârșit cu diferite istorii, unele hazlii, unele mai triste, cu diferiți oameni și destine, care în fiecare zi trec prin viața farmacistei.
De fiecare dată, atentă la detalii, la oameni, parcă este un soft de decriptat, găsește cheie pentru fiecare. Deseori oamenii rămân blocați de atâta amabilitate neprefăcută. Am ajuns zile când ne surprinde mai tare politețea decât lipsa ei.
De trei ani trec cu diferite ocazii pe la farmacie și de fiecare dată ies de acolo cu un respect și mai mare pentru oamenii care pun atâta suflet în munca lor și le mai rămâne și pentru cei de acasă.
Cu respect pentru farmacista care vinde nu doar medicamente și lucrează în continuare chiar dacă are alergie de la mirosul medicinal din farmacie.
Despre proiect
„Noi zilnic întâlnim sute de oameni, pe stradă, la birou, la cafea, în parc…Unii ne par interesanți, pe alții nici nu îi observăm. De unii ne îndrăgostim, pe alții vrem cât mai repede să-i uităm. Pe unii reușim să-i descoperim, alții rămân enigme. Și așa zi de zi, an de an. Toată viața noastră e un carusel din fețe, gesturi, mirosuri. Suntem un fel de oglindă a oamenilor pe care îi îndrăgim. Rupem de la fiecare câte o bucățică. Dar uneori automatismul nostru ne face să trecem cu vederea peste mulți oameni interesanți, fie că sunt niște străini sau chiar oamenii din anturajul nostru. Iată de ce am pornit proiectul „Oameni”, ca împreună să redescoperim oamenii din jur, cu toată frumusețea, urâțenia, avantajele și defectele lor”, spune Cristian Saulea.
Primul material din proiect îl puteți vedea aici: Copilul pământului
