Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, consideră că alegerile prezidenţiale programate pentru 30 octombrie vor fi ilegale şi îndeamnă partidele politice să le boicoteze. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N 4”, transmite IPN.
„Nu am luat o decizie dacă vom participa la alegerile prezidenţiale. Nu putem să participăm la un act anticonstituţional. Aceste alegeri vor fi ilegale. Partidele atât de stânga, cât şi cele de dreapta, trebuie să boicoteze aceste alegeri. Preşedintele care va fi ales va fi unul ilegal. Acest preşedinte nu va fi agreat, şefii de stat nu-i vor strânge mâna şi nici nu vor veni în vizite oficiale în Republica Moldova”, a declarat liderul comunist.
Vladimir Voronin a declarat că decizia privind alegerea directă a şefului statului urma să fie făcută prin referendum sau în Parlament. „Au avut peste 400 de mii de semnături, de ce nu au făcut referendum? Preşedintelui trebuie să i se dea atunci mai multe pârghii, dar aşa, va fi ales de popor doar ca să împartă decoraţii. Deja nu va mai avea pe cine să decoreze, Ghimpu i-a decorat pe toţi”, a spus el..
Referindu-se la condamnarea fostului premier Filat, liderul comunist a spus că nu este normal ca un prim-ministru să ajungă la închisoare. „Aceasta condamnare afectează imaginea ţării. Nu trebuia de creat condiţii ca prim-miniştri să ajungă la închisoare. A fost o echipă care l-a votat. Alta e că n-a meritat să ajungă Filat prim-ministru. Si Iurie Leancă, şi Chiril Gaburici trebuie să răspundă pentru frauda din sistemul bancar. Ştiţi de ce a demisionat Gaburici. După ce a semnat garanţia Guvernului pentru împrumutul de la BNM pentru cele trei bănci, eu l-am chemat pe Gaburici la mine şi i-am spus că a făcut o prostie pentru care va trebui să răspundă. După aceasta asupra lui s-au făcut presiuni ca să mai semneze încă o astfel de garanţie, iar Gaburici a preferat să-şi dea demisia”, a spus Voronin.
Întrebat dacă dosarul lui Filat a fost intentat la comanda lui Vladimir Plahotniuc, preşedintele PCRM a răspuns: „Nu Plahotniuc l-a pus să ia mită 250 de milioane de dolari”.