Cristian Saulea începe un proiect de suflet alături de echipa #diez. Un proiect care se numește simplu: Oameni. Și este despre oamenii cu care ne ciocnim zilnic, despre visele lor, trăirile lor, lucruri pe care uneori nu le observăm. Textele vin din experiența lui Cristian, iar desenele sunt făcute special pentru fiece text în parte de către talentata Anya Botnaru.
#1. Copilul Pământului
E o tortură pe timpul ăsta să stai mult timp pe afară, chiar de bună dimineață asfaltul deja arde. Iar oamenii de pe stradă devin urâți, pe așa timp își agață cele mai respingătoare grimase, una mai acră ca alta. Cum mergeam agale spre stația de troleibuz și căscam ochii la urâțenia orașului, mi-a atras atenția un băiat de vreo 14 ani, care, așezat pe un mic scăunel jerpelit, stătea lângă două cutii mari de zarzări.
Aparent plictisit, se juca cu un cântar de mână căruia noi acasă îi mai spuneam „bizmin”. Când am ajuns în fața lui, am dat ochi în ochi și în trei secunde mi-am amintit de toată copilăria petrecută la bunei, de verile frumoase și de toți prietenii de joacă.
Ochii săi de un albastru senin, blânzi și profunzi mă priveau curios.
– Nu doriți zarzări, sunt proaspeți azi dimineață i-am cules, mi s-a adresat respectuos băiatul. Avea o voce subțire și calmă, era genul de întrebare la care nu poți să răspunzi NU !
– Da, vreau două kilograme, dar am 200 de lei, vei avea rest?
Băiatul mă privi ofensat.
– Am, eu m-am pregătit, am schimbat bani, am și de 20 și de 10, chiar și de 5.
Mi se făcu rușine.
Bucuros că am să cumpăr, băiatul se apucă să aleagă zarzării.
Mă uitam cu respect la el, e unul din miile de copii ai pământului, care parcă seamănă între ei: bronzat, părul ars de soare, un tricou de o culoare spălăcită, niște șorți și o pereche de șlapi. Mâinile mici, trudite și cu bătături umpleau cu dexteritate sacoșa.
– Vreți mai copți sau mai verzi?
– Pune de care sunt mai gustoase.
Fața sa încă neatinsă de maturitate, avea o mimică vie și pronunțată, se vedea fiecare gând, fiecare stare, anii încă nu i-au șters naivitatea din gesturi, iar bronzul i-a evidențiat hazliu pistruii. Un om mic, care diminețile de vacanță nu le doarme, atunci e timpul potrivit de muncit, ori de prășit, ori de strâns fructele și legumele sau de lucrat împrejurul casei, cum spunea bunelul.
Când eram mici, făceam și noi așa ca el, mergeam la piață să vindem zmeură sau zemoși ca să ne facem bani de buzunar. Serile le petreceam în drum cu vecinii, ne jucam de-a țurca sau pur și simplu hoinăream prin sat ca să mai căscăm gura.
– Gata, două kilograme, le-am pus în sacoșe diferite, eu am să mai fiu și mâine dimineață, dacă o să vă placă zarzării, puteți să mai cumpărați.
– Mulțumesc, am să trec și mâine.
– O zi bună, domnule! Am luat sacoșele, le-am băgat în rucsac și mi-am continuat drumul spre stație, rezistând tentației să îmi întorc privirea spre băiatul cu zarzări.
M-a apucat un dor nebun de casă, de bunei și de verile astea grele din anii copilăriei mele, de oamenii ăștia sinceri și buni ca pâinea scoasă din cuptor, de mirosul de tei și prăsade, de gustul satului, de anii când încă mai simțeam acel avânt de libertate, când eram și eu copil al pământului…
Despre proiect
„Noi zilnic întâlnim sute de oameni, pe stradă, la birou, la cafea, în parc…Unii ne par interesanți, pe alții nici nu îi observăm. De unii ne îndrăgostim, pe alții vrem cât mai repede să-i uităm. Pe unii reușim să-i descoperim, alții rămân enigme. Și așa zi de zi, an de an. Toată viața noastră e un carusel din fețe, gesturi, mirosuri. Suntem un fel de oglindă a oamenilor pe care îi îndrăgim. Rupem de la fiecare câte o bucățică. Dar uneori automatismul nostru ne face să trecem cu vederea peste mulți oameni interesanți, fie că sunt niște străini sau chiar oamenii din anturajul nostru. Iată de ce am pornit proiectul „Oameni”, ca împreună să redescoperim oamenii din jur, cu toată frumusețea, urâțenia, avantajele și defectele lor”, spune Cristian Saulea.
