(video) Fost angajat al CNA: Coordonatorul furtului miliardului este o persoană din anturajul lui Plahotniuc

interpol
Foto:Captură video / Interpol

Schema de fraudare a sistemului bancar moldovenesc a fost pusă la cale de servicii din afara ţării, inclusiv din Federaţia Rusă, pentru a prelua controlul asupra rezervelor valutare ale Republicii Moldova, iar politicienii autohtoni aflaţi la guvernare au fost implicaţi în această schemă.

Dezvăluirea a fost făcută de către Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului prevenirea şi combaterea spălării banilor din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, la emisiunea „Interpol” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

„Schema este dinafară, unii au început, alţii au preluat. Toţi vor să controleze acest stat. Şi totul s-a făcut cu mâinile acestor măscărici care trebuie să apere Constituţia”, a afirmat Gofman.

Fostul angajat al CNA a mai comunicat că principalii subiecţi implicaţi în furtul miliardului sunt Vlad Filat, Ilan Şor, Vlad Plahotniuc şi Veaceslav Platon, dar niciunul din aceştia nu este coordonatorul. „Pentru BEM s-a dat lupta între mai multe grupuri. Grupul Filat-Shor a câştigat, dar era şi Platon-Plahotniuc. Coordonatorul este o persoană din anturajul lui Vladimir Plahotniuc, nu este persoană publică. Am încercat să opresc furtul miliardului încă în 2013, însă a fost cineva la mine şi mi-a spus „ce faci?”. Dar urmează încă un secret pentru coordonatorul furtului miliardului. Căci eu nu am stat degeaba după ce am fost concediat, am adunat informaţii, am comunicat cu multe persoane din afara ţării. Aveţi un pic răbdare, va veni timpul şi veţi cunoaşte numele coordonatorului”, a spus Gofman.

Mihail Gofman a mai spus că a fost întocmită pe criterii politice lista persoanelor care urmează a fi arestate pentru fraudarea sistemului banca, iar următorul din această listă este Iurie Leancă. „Lista este foarte lungă, mulţi vor fi traşi la răspundere. După Leancă vor urma funcţionari publici de la diferite ministere şi alte structuri”.

Mihail Gofman spune că a fost ameninţat în repetate rânduri şi că a fost concediat din CNA după ce a descoperit schema de fraudare a sistemului bancar: „Ei nu s-au aşteptat că vom descoperi totul aşa de repede. Am fost intimidaţi şi eu, şi chiar conducerea CNA. Am fost oprit în stradă şi ameninţat. Este vorba despre persoane din anturajul celor de la guvernare”., a spus el.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente