(foto) Cum a avut loc startul sezonului estival la Vadul lui Vodă

IMG_4168
Foto: Bicicliștii poză de grup

Sâmbătă, 11 iunie, Vadul lui Vodă a devenit centrul distracției, dispoziției de vară și al unui show spectaculos. La sărbătoarea deschiderii sezonului de plajă s-au adunat o mulțime de vizitatori, care au avut dorința de a petrece ziua de odihnă în inima naturii.

Sărbătoarea a fost deschisă de către bicicliști, care au parcurs o distanță de 30 de km de la Chișinău până la Vadul lui Vodă. Să participe la cursă a avut posibilitatea fiecare doritor ce depășește vârsta de 14 ani. În dimineața de sâmbătă, la parcarea METRO s-au adunat mai mult de 100 de iubitori de ciclism.

Coloana sub steagurile cu noul logo turistic al orașului Vadul lui Vodă, al agenției de publicitate Papa Print Agency și al primei rețele sociale sportive Sporter.md a parcurs distanța într-o oră și jumătate. Participanții au terminat cursa sub arca de piatră la intrarea pe plaja centrală Vadul lui Vodă.

În acest timp, pe malul râului s-a adunat deja o mulțime de spectatori în așteptarea parașutiștilor. Avionul ce a decolat de la aerodromul Vadul lui Vodă de câteva ori a zburat deasupra plajei, ca mai apoi, de la o înălțime dată, să sară parașutiștii. Sportivii și-au arătat abilitățile lor, aterizând cu precizie în fața scenei. Copiii strigau entuziasmați: „Uite, uite! Încă unul zboară!”. Mulți spectatori cu plăcere s-au fotografiat cu parașutiștii după aterizare.

Publicul a salutat călduros grupurile de dans și cântăreții care au evoluat pe scena. La concert au participat Sis’n’Bro, Anastasia Barbă (STACY), Emily Istrate, Rafael Bobeico, actorul Nicolai Stasov, care a provocat agitație prin parodia sa a cântărețului Stas Mihailov, Ecaterina Cojocaru, Samir Loghin, precum și proiectul „Game Lover”. Auzind cuvinte cunoscute, oaspeții de pe plajă au început să cânte și să danseze.

În timpul concertului se desfășura campionatul de volei și fotbal de plajă. Echipele au luptat pentru prima cupă a campionatului Vadul lui Vodă 2016, adunând o „fan grupă” a suporterilor și a iubitorilor de sport, care au susținut aprig echipa preferată.

Organizatorii evenimentului, în numele agenției de publicitate Papa Print Agency, împreună cu mama.md au organizat concursuri și întreceri, la care au participat familiile și copiii care se odihneau în zona plajei. Toți câștigătorii și participanții au primit cadouri de la parteneri și bună dispoziție.

Primarul orașului Vadul lui Vodă, Iurie Onofriiciuc, a mulțumit agenția de publicitate pentru ajutorul acordat în realizarea proiectului de promovare a orașului-stațiune și a noului logo, precum și a înmânat diplome organizatorilor și partenerilor proiectelor.

Sezonul de plajă este acum oficial deschis și fiecare doritor va putea să se asigure că Vadul lui Vodă începe să se schimbe și să devină un oraș mai bun.

 

Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Startul sezonului estival la Vadul lui Vodă
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente