(foto, video) Franţa declară stare de catastrofă din cauza inundaţiilor. Parisul sub ape

34DAB80600000578-3621639-image-m-136_1464880114482

Cu doar o săptămâna înainte de deschiderea Campionatului European de Fotbal, Parisul se confrunta cu pericolul inundațiilor, nivelul Senei fiind cel mai crescut din ultimele decenii. Astfel fluviul a depăşit nivelul de şase metri în Paris, o asemena cotă nemaifiind atinsă de mai bine de treizeci de ani, relatează presa.

Fluviul Sena ar putea atinge în această seară nivelul de 6 metri şi 30 sau 50 de centimetri, a informat Ministerul Mediului. Aceste nivele le vor depăşi pe cele atinse în capitala franceză în anul 1982. „Cel mai mare nivel al fluviului Sena în Paris ar putea ajunge la cota de 6 metri şi 30 sau 50 de centimetri, în această seară, în ipotezele favorabile. (…) acest nivel înalt ar putea fi menţinut relativ stabil pe tot parcursul weekendului înainte de a începe să scadă”, a informat ministerul.

De altfel, dacă va depăși acest nivel, va fi cel mai mare înregistrat după cel din 1910, când Sena a ajuns la 8,5 metri și a provocat inundații devastatoare.

Inundațiile deja afectează transportul în comun și circulația rutiera, iar 7.600 de persoane au fost evacuate în Seine-et-Marne, regiunea din estul Parisului. În toată țara au fost evacuate 20.000 de persoane.

Reprezentanții Muzeului Luvru și ai Muzeului Orsay au decis să-și pună operele de arta la adăpost de posibile inundații. Oficialii au decis închiderea Luvrului, pentru ca operele de arta neprețuite să poată fi mutate, iar Muzeul Orsay, de partea cealaltă a răului Sena, s-a închis de asemenea joi seara, ca o măsură de precauție. Zeci de mii de picturi si sculpturi aflate în camerele de la subsolul Muzeului Luvru vor fi evacuate vineri, când instituția va rămâne închisă.

Joi, preşedintele Francois Hollande a anunţat că ţara sa va declara stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii, în timp ce 21.700 de case au rămas fără electricitate din cauza intemperiilor. „Franţa va declara stare de catastrofă naturală în zonele afectate de inundaţii”, a declarat joi preşedintele Hollande.

Circa 9.200 de locuinţe au rămas fără curent electric în zona Seine-et-Marne, 6.400 în Essonne şi 1.100 în Yvelines. În regiunea centrală sunt alte 5.000 de locuinţe private de electricitate, iar în Montargis, 3.000.

34DAA44500000578-3621639-image-a-132_1464880034190

34E3585200000578-3623422-image-a-13_1464960667390

34E3571300000578-3623422-image-a-6_1464960623435

34E3562300000578-3623422-image-a-14_1464960670700

34E2927200000578-3623422-image-m-53_1464951489044

34E3592C00000578-3623422-image-a-10_1464960642670

34E357FA00000578-3623422-image-a-5_1464960614015

34E35EE400000578-3623422-image-a-18_1464960956252

34E27E0A00000578-3623422-image-a-60_1464951635365

34E27DD800000578-3623422-image-a-55_1464951523306

34DCD12A00000578-3623422-image-m-15_1464946613377

34DC529300000578-3621639-image-a-10_1464897323411

34DBE6A500000578-3623422-image-a-22_1464946690829

34DAB80600000578-3621639-image-m-136_1464880114482

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente