România intră în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare curs de resuscitare din lume

imageResize
Foto: AGERPRES

România vrea să bată recordul la organizarea celui mai mare curs de resuscitare din lume, cu cei mai numeroși participanți – minimum 11.900.

Sâmbătă, la București se organizează evenimentul „Record pentru viață”. Evenimentul are loc în contextul împlinirii a 110 ani de la înființarea Ambulanței, scrie AGERPRES.

Precedentul record a fost stabilit pe 17 septembrie 2013, în Germania, unde 11.840 de cursanți au învățat simultan procedurile de resuscitare.

La eveniment sunt așteptați să participe peste 12.000 de români. Alături de personal medical, fiecare participant va aplica pe un manechin procedura standard de 30 de compresii cardiace și două insuflări pulmonare. Performanța cursanților va fi atestată ca record mondial de specialiștii Guinness World Records. În acest sens, un reprezentant GWR va fi prezent pe Arena Națională.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente