Evenimentele dedicate Zilei Europei se încheie. Iată impresiile voluntarilor organizatori

13244881_868449619927468_7578296347189855687_n
Foto:PC: Parlamentul tinerilor

Seria de evenimente dedicate Zilei Europei se încheie cu un Turneu de Fotbal între Statele Membre ale UE și cele din Parteneriatul Estic, eveniment ce are loc astăzi la Clubul de Fotbal Buiucani. Ziua Europei a fost inaugurată în acest an la 14 mai la Chișinău și a constat dintr-o serie de evenimente desfășurate pe o perioadă largă, scopul cărora a fost familiarizarea cu instrumentele de asistență UE în cadrul Politicii de Vecinătate și a Parteneriatului Estic. Astăzi vă facem cunoștință cu tinerii voluntari care s-au implicat în facilitarea tuturor acestor evenimente.

Liviu Rotaru: Să fiu voluntar la cortul Delegaţiei Uniunii Europene a fost o onoare. Mi-am dorit să fac parte din echipa de voluntari încă de anul trecut, iar organizarea şi tinerii au depăşit cu mult aşteptările pe care le aveam. Nu a fost uşor, dar a fost captivant. Nici nu am observat când a zburat ziua. Comunicarea şi implicarea au fost cuvintele cheie. M-am bucurat enorm să întâlnesc oameni zâmbitori, copii activi şi profesori din diferite regiuni ale ţării – toţi interesaţi de materialele pe care eu şi colega mea, Camelia, le distribuiam. Reprezentanţii Delegaţiei au rămas foarte satisfăcuţi de activitatea noastră, aşa că am reuşit să vizitez şi restul Orăşelului, care devine tot mai bogat pe an ce trece. Am cele mai mari şi frumoase aşteptări de la evenimentul de anul viitor!

Carolina Tataru: E salutabil faptul că, mulți tineri din Republica Moldova sunt implicați în acest proiect european. Astfel, prin intermediul Parlamentul Tinerilor din Republica Moldova,  mai mulți tineri au avut ocazia de a participa în calitate de voluntari în acest orășel. În acest an au participat și voluntari din Ucraina și România precum şi studenţi de-ai noştri care studiază în străinătate. Tinerii sunt implicați în activitățile organizatorice și au posibilitatea de a obține o experiență de neuitat prin intermediul conlucrării cu Delegația Uniunii Europene și Parlamentul Tinerilor, astfel având oportunitatea de a-și dezvolta mai multe abilități. Ambasadorul Uniunii Europene Pirkka Tapiola susține această modalitate de implicare a tinerilor în cadrul orășelului european, și de fiecare dată încurajează tinerii să se implice activ în asemenea activități de natură internațională. Acest proiect este o posibilitate unică pentru cetățenii Republicii Moldova de a cunoaște cât mai mult  despre cultura și tradițiile europene, care, cu siguranță, ne sunt aproape de inima noastră.

13233086_868068809965549_5939825237309684586_n

Gabriel Paraschiv: Fiind voluntar la ambasada Marei Britanii,Orășelul European mi-a depășit așteptările. Datorită atmosferei europene dar și datorită Parlamentul Tinerilor care au fost de fapt partenerii organizaţionali al acestui orășel  cred ca toți s-au simțit foarte bine.Îmi doresc sa particip și anul viitor la acest eveniment deoarece mi-a oferit o experiența de neuitat.

Veronica Burbulea: Să fii voluntar al Orăşelului European înseamnă să fii o parte dintr-o familie de oameni cu suflet mare! Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez cu oameni motivaţi care erau mereu gata să mă ajute, iar la final mi-au dat o îmbrăţişare caldă pentru a-mi alina dorul.

13237780_868071556631941_3196895757073562331_n

Ana Băluţă: Orăşelul European este un eveniment unic în țara noastră, care oferă posibilitatea tutoror cetățenilor de a afla mai multe despre Uniunea Europeană. Sunt voluntar în cadrul Orășelului European a 4-a oară și de fiecare dată descopăr ceva nou. Am avut norocul ca în fiecare an să fiu voluntar la cortul ambasadelor acreditate la Chișinău, în fiecare an o altă ambasada, alți oameni, o altă cultură. Pentru prima dată am fost volutar la Ziua Europei în 2012, astfel am făcut din asta o tradiție. În 2013, am fost și la Tiraspol, anume acea experiență a fost indubitabil cea mai remarcantă pentru mine. Din păcate în 2015 nu am fost prezentă decât cu sufletul lângă echipa Parlamentului Tinerilor. Deși îmi fac studiile în România, în anul acesta am decis să vin acasă să fiu iar o mică parte a celui mai frumos eveniment din primăvara fiecărui an organizat la Chișinău – Orăşelul European.

Mihai Timotin: Am onoarea sâ împărtăşesc experienţa trăită în „Orăşelul European 2016”. Nu am crezut că acest eveniment o sa fie atât de captivant și interesant, participând din start doar pentru a primi diploma de voluntar de la Excelenţa sa, Pirkka Tapiola. Vreau să menţionez că toţi voluntarii şi organizatorii au fost plini de energie pozitivă de la 7:30 dimineaţa până la sfârşitul zilei, iar în tot acest timp am reuşit să cunosc o mulţime de oameni superbi. Cu mulţi din ei am reuşit să devenim prieteni. A fost fantastic faptul că prin acţiunea voluntară am reușit să împărtăşesc nenumărate zâmbete. Nu mai puţin important a fost faptul că la acest eveniment au participat studenţi din Republica Moldova,  Lituania, Germania, Ucraina, România şi alte ţări Europene, aceştia au călătorit la Chişinău doar pentru participarea la acest eveniment.

13254119_868069476632149_7652855714061655939_n

Camelia Saranciuc: Am trăit emoții de nedescris, deoarece, împreună cu toți voluntarii, am format o familie mare, familia EU VOLUNTEERS, în care fiecare a reuși să se integreze cu succes. Nu aș putea să compar organizarea evenimentului propriu-zis anul acesta față de anul trecut, deoarece fiecare a avut specificul său și anumite particularități, începând de la locul desfășurării (Piața Marii Adunări Naționale, Grădina Publică „Ștefan cel Mare”), până la cele mai mici detalii, atmosferă și sentimente. Anul acesta a fost poate mai captivant pentru noi, deoarece familia voluntarilor s-a mărit considerabil, ceea ce ne-a oferit ocazia de a ne face prieteni cu care mai tîrziu să ținem legătura. Ceea ce îmi place foarte mult la organizarea Orășelului European este faptul că atît copiii mici, elevii, adulții, cît și persoanele în etate vor găsi întotdeauna ceva util pentru ei, adică este un eveniment pentru toate vârstele.Țin să-i mulțumesc Delegaţiei UE în Republica Moldova, Parlamentului Tinerilor şi în particular lui Cristian Papanaga și Irinei Caisin pentru tot aportul lor la acest eveniment care informează, dăruiește și inspiră. Anume ei ne-au făcut pe fiecare să înțelegem că noi putem fi schimbarea în țara în care trăim, o idee pe care este crucial ca tinerii să o poarte în mintea și inima lor. După ce, doi ani la rînd, am fost voluntar la Orășelul European, cu siguranță că voi mai dori să mă încadrez în acest proiect și anii următori, lucru pe care îl recomand sincer tuturor tinerilor dornici de a schimba spre bine comunitatea în care trăiesc.

13263917_868071299965300_812461716376971501_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente