Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), instituția publică responsabilă de implementarea politicilor în industria vitivinicolă, și-a completat echipa de profesioniști cu un nou vicedirector – Vladimir Grosu.
Vicedirectorul ONVV este un specialist calificat, cu experienţă administrativă, cu aptitudini profesionale în domeniul marketingului, vânzărilor şi managementului aprovizionării. Deține o experiență de 20 de ani, inclusiv în funcţii de conducere în companii autohtone şi străine, private şi de stat, dintre care 9 ani – în întreprinderi din industria vitivinicolă.
Vladimir Grosu este consultant recunoscut în domeniul Marketingului strategic, Marketingului internațional, Logisticii internaționale, Analizei concurenței și strategiilor competitive. Schimburile de experiență efectuate în diverse organizații din Franța, Elveția, Germania, Spania, Olanda, România, Federația Rusă, Ucraina, Belarus, precum și participarea la conferințe științifice în țară și peste hotare îl recomandă drept expert internațional în domeniul marketingului vinicol. A fost implicat în diverse proiecte, stagii și evenimente internaționale organizate sub egida ONU, OMC, USAID ș.a.
Este autor a numeroase publicații științifice în domeniul marketingului și deține titlul de doctor în științe economice, susținut la Catedra „Marketing şi Logistică” a Academiei de Studii Economice din Moldova, cu teza de doctorat „Optimizarea deciziilor de marketing în vederea penetrării eficiente a întreprinderii pe piețe noi (în baza sectorului vinicol al R. Moldova)”.
În cadrul ONVV vicedirectorul Vladimir Grosu își va aplica vasta experiență pentru a contribui la atingerea obiectivelor instituției: dezvoltarea sectorului vitivinicol, diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.