Actorul Kit Harington, interpretul lui Jon Snow, este posibil să joace într-un nou serial, din „Game of Thrones”, în care Snow ar urma să fie personaj principal, relatează Mediafax.
Un director al HBO a confirmat că există „discuţii exploratorii” cu tânărul actor, care au pornit după ce Harington a jurat păstrarea secretului cu privire la învierea sa dramatică (înaintea lansării celui de-al şaselea sezon).
„Orice nouă producţie construită în jurul lui Jon Snow, care este extrem de popular în rândul fanilor „Game of Thrones”, ar implica, fără îndoială, alte personaje din distribuţia serialului”, a declarat sursa citată de publicaţia Daily Star, adăugând: „Când se va termina ultimul sezon, anul viitor, atunci va trebui să ne dăm seama pe cine vrem alături în noua serie şi, bineînţeles, care dintre membrii distribuţiei chiar îşi doresc să facă parte din proiect”.
Astfel, potrivit sursei, acest nou serial va fi lansat dacă al şaptelea sezon al „Game of Thrones”, programat pentru anul următor, va fi ultimul.
În cazul în care Kit Harington semnează contractul pentru acest „spin-off” al show-ului HBO, actorul ar putea deveni una dintre cele mai bine plătite vedete din istoria televiziunii, contractul aducându-i peste 684.000 de lire, estimează contactmusic.
În cazul realizării unui show care să reprezinte o continuare a serialului „Game of Thrones” (chiar daca va fi centrată pe un alt personaj) există o problemă care rămâne în picioare – cea a distribuţiei. Este posibil ca producătorilor să le fie greu să convingă alţi actori ai acestui serial să semneze pentru o nouă producţie, având în vedere că mulţi dintre aceştia au început să aibă cariere de succes la Hollywood. Însuşi Kit Harington a făcut „trecerea” la Hollywood şi va juca în „Testament of Youth” şi în „Brimstone”, cu Dakota Fanning, mai precizează contactmusic.
„Una dintre cele mai complicate situaţii în showbiz este să încerci să ţii o echipă de distribuţie împreună. Şi nu există niciun dubiu că, atunci când ‘Game of Thrones’ se va sfârşi, majoritatea actorilor vor dori proiecte proaspete”, a mai spus sursa citată de Daily Star.