Jocurile Olimpice de la Rio: Canoiștii moldoveni nu au reușit să se califice la proba de dublu

532616934
Foto:Generated by IJG JPEG Library

Ultimele calificări olimpice pentru canotorii din Europa au fost disputate la Duisburg, Germania, în cadrul campionatului continental.

Finala probei de canoe dublu, 1000 de metri, a fost dominată de echipajul român compus din Leonid Carp şi Ştefan Stratu, care i-au devansat în lupta pentru cota olimpică pe Iaroslav Radon şi Filip Dvorak, Cehia, şi respectiv Oleg Tarnovschi-Oleg Nuţa, Republica Moldova.

A fost o finală dramatică, în cadrul căreea sportivii moldoveni au condus cursa la finişul intermediar de 250, 500 şi 750 de metri, fiind întrecuţi pe ultima sută de metri de concurenţii lor.

„Păcat, că sportivilor noştri nu le-au ajuns forţe şi experienţă pentru a menţine ritmul înalt. Tarnovschi l-a avut ca partener pe tînătul sportiv Oleg Nuţa, elev la Licul Internat Republican cu Profil Sportiv. E prea tînăr pentru competiţii de asemenea nivel important”, a comentat rezultatul participării sportivilor moldoveni Nicolae Juravschi, preşedinte CNOS, dublu campion olimpic.

Astfel, la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 Republica Moldova va fi reprezentată de un singur canoist şi anume Serghei Tarnovschi, calificat în proba de canoe simplu, 1000 metri.

Ultimele starturi și la proba de tir cu arcul pentru calificările olimpice. Vom fi în aşteptarea unei participări reuşite a reprezentanţilor Moldovei la campionatul Europei la tir cu arcul, programat în perioada 23-29 mai la Nottingham, Marea Britanie. Condiţii extrem de complicate pentru concurenţi, aşa cum licenţele olimpice vor fi acordate doar primilor trei clasaţi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente