Sâmbătă, 21 mai, în toată țara s-a desfășurat Ziua Internaţională a Muzeelor şi Nopţii Europene a Muzeelor. Instituțiile au pregătit pentru vizitatori un program plin format din expoziții, muzică bună și diferite activități. Încă nu se cunoaște câte persoane au vizitat sâmbătă muzeele din țară, dar la ediția de anul trecut au fost înregistrați peste 55.000 de vizitatori.
Notăm că, Ziua Internațională a Muzeelor a fost instituită în anul 1977, la inițiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, și este marcată în fiecare an la data de 18 mai. În această zi se face bilanțul activității muzeelor desfășurată pe parcursul anului.
Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2005. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). La evenimentul respectiv au aderat în această perioadă de timp peste 3000 de muzee din 47 ţări din Europa şi din întreaga lume.
Muzeele din Republica Moldova s-au înscris în circuit, participând fiecare an la această manifestare de amploare, reuşind să atragă un public tot mai mare şi mai divers.
În 2016, al treilea an consecutiv, evenimentul este organizat sub patronajul Ministerului Culturii. Registrul Muzeelor din Republica Moldova sunt incluse 118 muzee și filiale ale acestora, în anul curent fiind înregistrate două muzee noi din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, și din satul Negrea, raionul Hâncești.