Ministrul educației Corina Fusu participă la cel de-al III-lea Forum al Parteneriatului Global pentru Responsabilitate Socială (GPSA) al Băncii Mondiale, desfășurat în perioada 19-20 mai 2016 la Washington, Statele Unite ale Americii. În cadrul evenimentului va fi prezentată și experiența Moldovei în domeniu, prin realizarea Proiectului ”Școala mea – responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”.
Forumul GPSA are scopul de a aborda principalele tendințe în materie de responsabilitate socială, modalitățile de sporire a impactului responsabilității sociale, oportunitățile de cooperare și implicare constructivă, problemele în domeniu, și de a facilita schimbul de experiență.
Reuniunea întrunește peste 270 de parteneri ai GPSA – reprezentanți ai societății civile, mediului academic, sectorului privat, experți și factori de decizie din mai multe state. Este remarcabil că la lucrările conferinței participă și președintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim, care va dialoga cu partenerii GPSA.
În cadrul sesiunilor forumului vor fi prezentate practicile de succes ale mai multor țări privind colaborarea stat – societate civilă în vederea îmbunătățirii politicilor educaționale și celor de sănătate, descentralizării și responsabilității bugetare în sectorul sănătate și în cel al educației, pe niveluri de guvernare, alte subiecte.
În Republica Moldova, GPSA a implementat două proiecte, unul dintre care este Proiectul ”Școala Mea”, iar rezultatele acestuia vor fi aduse la cunoștința participanților la forum.
Totodată, ministrul educației Corina Fusu va avea întrevederi bilaterale cu reprezentanții guvernamentali din alte țări.
Reamintim că Proiectului ”Școala mea – responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova” a fost lansat în 2014, fiind desfășurat de către Expert-Grup împreună cu Ministerul Educației. Proiectul le oferă părinților, elevilor și profesorilor posibilitatea de a se implica mai activ în viața școlii prin intermediul audierilor publice, accesului la informație bugetară, cardurilor comunitare – și să ia parte în stabilirea priorităților de dezvoltare a școlilor. Până la momentul actual au fost organizate dezbateri publice la 40 de școli beneficiare, la care au participat peste 5000 de cetățeni.