(foto) Cine face parte din conducerea /pas/ – noul partid creat de echipa Maiei Sandu

conducerecollage
Foto:Un PAS pentru Moldova

Duminică, 15 mai, a avut loc congresul de constituire a partidului inițiat de echipa Maiei Sandu. În cadrul congresului s-a votat conducerea partidului.

Președinta partidului

Photo Credit: Un PAS pentru Moldova
Photo Credit: Un PAS pentru Moldova

Maia Sandu a fost aleasă președinta Partidului Acțiune și Solidaritate.

Maia Sandu este inițiatoarea proiectului politic PAS. În perioada 2012-2015 a fost ministru al Educației al Republicii Moldova, perioadă în care a lansat, împreună cu echipa, mai multe reforme în domeniu, orientate spre combaterea corupției și creșterea calității educației. Anterior a lucrat în calitate de consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale și economist la oficiul din Moldova al acestei instituții. Maia Sandu și-a început cariera profesională la Ministerul Economiei, unde a lucrat mai mult de 6 ani. Maia este economistă de profesie. Și-a făcut studiile de licență la Academia de Studii Economice, după care a urmat un program de masterat în relații internaționale la Academia Administrării Publice și unul în administrație publică la Universitatea Harvard

Vicepreședinții partidului

Delegații la Congresul de constituire al noii formațiuni politice i-au votat pe Liliana Nicolaescu-Onofrei, fost viceministru al Educației, și Sergiu Musteata, decanul Facultății de istorie și geografie de la Universitatea pedagogică „Ion Creangă” în funcțiile de vicepreședinți ai partidului.

Liliana Nicolaescu-Onofrei

Photo Credit: Un PAS pentru Moldov
Photo Credit: Un PAS pentru Moldova

Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău. A fost profesor asistent la catedra de limba română a facultăţii absolvite, colaborator ştiinţific inferior la Institutul de Pedagogie şi Psihologie, coordonator lingvistic la Corpul Păcii al SUA în Moldova. Director de programe la Fundația Soros Moldova (1996-1998) și lider al echipei de implementare a programului educațional „Modernizarea Învățământului Umanistic”. Timp de doisprezece ani a fost director executiv al Centrului Educațional „Pro Didactica”, organizație care a realizat peste 50 de proiecte educaţionale inovatoare pentru mii de profesori din școlile și universitățile republicii. A făcut parte din echipa Maiei Sandu la Ministerul Educației (viceministru, 2013-2015). Experiența Lilianei pe plan internațional include servicii de consultanță și training în România, Ungaria, Bulgaria, Palau, Georgia, Kyrgyzstan, Kazahstan și Turkmenistan, inclusiv pentru organizații internaționale. Autoare a diverse articole, materiale didactice şi manuale pentru predarea limbii române. Deține Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru cartea de versuri „Sensuri separate”.

Sergiu Musteață

Photo Credit: Un PAS pentru Moldova
Photo Credit: Un PAS pentru Moldova

Istoric, decan al Facultății de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Autor al șase monografii și peste 200 de articole în domeniul istoriei, arheologiei, protejarea patrimoniului cultural și analiză a manualelor. Editor a două serii de monografii – ANTIM monografii și Istorii și Documente Necunoscute (20 volume publicate), precum și redactor al revistei „Analele ANTIM” și revistei PLURAL. Anual, Sergiu ține peste 20 de prezentări și prelegeri publice în diverse centre universitare din întreaga lume. În ultimii ani, a fost profesor invitat în mai multe universități din Statele Unite ale Americii, Germania, Portugalia, Slovenia, România. A realizat un șir de proiecte de cercetare și educație istorică în care a implicat sute de studenți și profesori de istorie din Republica Moldova și de peste hotare.
Sergiu Musteață este Laureat al Premiului Național în domeniul științei, 2014

Secretarul general

Photo Credit: Un PAS pentru Moldova
Photo Credit: Un PAS pentru Moldova

Secretarul general al PAS a fost ales Igor Grosu, ex-viceministru al Educației.

Igor Grosu a fost viceministru al Educației în perioada 2012-2015, responsabil de Managementul Resurselor Umane, Prevenirea corupției, Relațiile Internaționale, Organizarea Evaluărilor Naționale, Achiziții Publice, Planificare Strategică, E-transformare, coordonarea proiectului „Reforma Educației în Moldova”, desfășurat cu sprijinul Băncii Mondiale. În 2015 a fost Consilier principal de stat pentru educație, știință, sănătate și probleme sociale în Cabinetul Prim-ministrului Republicii Moldova. Membru activ al societății civile și fondator al mai multor organizații neguvernamentale din Republica Moldova: Amnesty International Moldova, Centrul Național de Asistență și Informare a ONG-urilor din Moldova „CONTACT”, Asociația Pro-Democrația, Consiliul Național al Tineretului din Moldova. În prezent, Igor Grosu este consultant la Centrul de Analiză și Evaluare a Reformelor. Licențiat în istorie, Universitatea de Stat din Moldova (1996)

Biroul permanent

Din Biroul permanent național vor mai face parte Daniela Terzi-Barbarosie, psihologă, expertă în egalitatea de gen, Nicolae Roșca, avocat și profesor universitar, Virgil Paslariuc, doctor în istorie și conferenţiar universitar, Vitalie Braniște, șef de departament în cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Dan Perciun, licențiat în Politică, Psihologie și Sociologie la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

 

Photo Credit: Un PAS pentru Moldova
Photo Credit: Un PAS pentru Moldova

Virgil Pâslariuc, născut pe 27 iulie 1969 la Soroca.
– Licenţiat (1995) şi doctor în istorie (2002) la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
– Lector (1996) şi conferenţiar universitar (2004) la Facultatea de Istorie şi Filozofie, Universitatea de Stat din Moldova.
– Conducător de licenţă, masterat şi doctorat. Specialist în istorie medievală şi modernă, preocupări de socio-istorie şi antropologie istorică.
– Autor de monografii, studii, articole ştiinţifice şi de manuale şcolare.
– Participant la multiple evenimente ştiinţifice internaţionale şi naţionale.

 

 

 

 

Photo Credit: Un PAS pentru Moldova
Photo Credit: Un PAS pentru Moldova

Dan Perciun

A activat în cadrul Ministerului Educației în calitate de șef de direcție al Departamentului e-Transformare și Informatizare, iar la moment este asistent în cadrul proiectului “Școli transparente – comunități prospere” al Centrului de Analiză și Evaluare a Reformelor. Mai activează în cadrul unei companii internaționale de consultanță în management. Dan a făcut liceul în Marea Britanie. Și-a luat licența în Politică, Psihologie și Sociologie la Universitatea Cambridge în 2014. În anii de studenție a fost implicat în multiple proiecte de voluntariat atât în Republica Moldova, cât și în Marea Britanie în calitate de vicepreședinte al Asociației Moldovenilor din Marea Britanie. În 2012 și 2013 a făcut stagii de practică în Mexic și India, unde a lucrat inclusiv asupra unui studiu calitativ referitor la controlul infecțiilor în unul din cele mai mari spitale oncologice din India – TATA Medical Centre. Dan este cvadruplu vicecampion național la șah la diferite categorii de vârstă. În adolescență a luat parte la activități de dezbateri și a participat în mai multe proiecte pentru tineri. O fire activă, Dan Perciun este în căutare permanentă de noi provocări, cu un simț acut al dreptății și necesitate de a se implica în activități sociale și comunitare

conducerea7Vitalie Braniște

Vitalie Braniște – Membru al Biroului Permanent Național Studii complete în medicină (12 ani), 2 ani de studii în Tehnologii Informaționale și Comunicații, echivalent la studii de masterat la Institutul de formare continuă, Chișinău. Din 2000 activează în domeniul tehnologiilor informaționale. În perioada 2011-2016 a participat la elaborarea Strategiei de informatizare a USMF „N. Testemițanu”. Ulterior a condus echipa tehnică de implementare a unui sistem informațional de management universitar complex, inclusiv modulul Didactic, în vederea creșterii transparenței și a calității studiilor. În perioada 2002-2006 a activat în cadrul Programului național „Food for Education” care a restabilit procesul de alimentare în toate școlile și grădinițele din țară. Vitalie Braniște a elaborat un sistem de evidență a produselor alimentare, distribuirea strictă a acestora conform numărului de beneficiari, raportarea, coordonarea echipei de observatori care activa în teritoriu.

conducerea8Nicolae Roșca

Nicolae Roșca – Membru al Biroului Permanent Național Nicolae Roşca s-a născut în 1962, în satul Rădeni, raionul Călăraşi. Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea de Stat din Moldova/Universitatea Bucureşti. De la absolvire (1992) şi până în prezent activează în calitate de cadru didactic (lector asistent, lector superior, conferenţiar) la Facultatea de Drept USM şi predă disciplinele Dreptul afacerilor şi Dreptul societăţilor comerciale. Deţine titlul de doctor în drept, gradul de conferenţiar universitar şi, din 2010, exercită funcţia de şef de catedră. Este autor şi coautor a 70 de publicaţii în domeniul dreptului şi a participat la elaborarea şi expertizarea a 10 acte legislative. Din 1993 şi până în prezent deţine licenţa de avocat. Din 2010 şi până în 2014 a deţinut calitatea de membru şi preşedinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor. Își dorește ca PAS să aducă o generaţie nouă de politicieni, care prin corectitudine, cumsecădenie şi profesionalism vor contribui la formarea unui aparat de stat compact şi eficient ce va activa pentru binele omului.

conducerea10Daniela Terzi-Barbăroșie

Daniela Terzi-Barbaroșie are o experiență de peste 15 ani în sectorul asociativ, în special, în domeniile educație, drepturile omului și expertiză de gen. Și-a început activitatea profesională la Centrul Educațional ProDidactica, apoi a lucrat la Fundația Soros-Moldova și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare. Actualmente, Daniela își desfășoară activitatea la Centrul psihologic „Sinesis” pe care l-a fondat și colaborează cu organizații internaționale și naționale în domeniul expertizei de gen. Daniela este absolventă a Universității de Stat, Facultatea Psihologie și studentă a Colegiului Invizibil. Pe durata ultimilor 3 ani de facultate, Daniela a beneficiat de burse de excelență din partea Universității și a Fundației Soros-Moldova. După facultate, a beneficiat de o bursă în cadrul Universității Babeș-Bolyai în domeniul psihologiei sănătății și psihoterapiei, iar specializarea în domeniul psihoterapiei sistemice a efectuat-o la Asociația de Psihoterapie sistemică de familie și cuplu din Iași. În 2013 Daniela a absolvit studiile de terapeut Bowen în cadrul Academiei Bowen din Australia.

Mai mulți membri /pas/ care vor apărea îi veți putea găsi aici: Un PAS pentru Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente