Autoritățile sunt îndemnate să perfecționeze legea anti-fumat, după exemplul din România

Smoking
Foto:guim.co.uk

Asociația Patronală „Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova” (MĂR) atrage atenția în mod repetat autorităților Republicii Moldova asupra situației apărut în urma unor inadvertențe și neclarități din noile prevederi ale legii „Antitutun”, care urmează să intre în vigoare la 31 mai. În acest sens, Asociația MĂR consideră relevant exemplul României, unde autoritățile au început deja amendarea legii „Antifumat”.

Astfel, la nici două luni după intrarea în vigoare a legii antifumat în România, cea care interzicea fumatul în spații închise sau limitate de doi pereți, senatorii români au și votat câteva amendamente menite să schimbe substanțial lucrurile. Conform amendamentelor propuse de autoritățile române, în curând, în România s-ar putea fuma din nou în spațiile publice.

„Spațiu închis” va fi definit drept un spațiu cu pereți de jur împrejur și nu cu doi pereți laterali, cum e în prezent în lege. În plus, se va putea fuma în spațiile separate, complet izolate și inscripționate special, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop.

Cel de-al doilea amendament admis permite fumatul în spații separate, complet izolate și special inscripționate. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, un restaurant poate avea o terasă exterioară, prevăzută cu trei pereți, în care să se fumeze.

Reamintim că, Asociația Patronală „Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova” a elaborat anterior o petiție către conducerea Guvernului și Parlamentului în care solicita mai multe clarificări în privința reglementării fumatului în localurile de agrement și așa-numitelor „locuri special amenajate pentru fumat”.

MĂR a solicitat de la autoritățile RM să vină cu reglementări și indicații clare referitor la amenajarea și amplasarea locurilor speciale pentru fumat și clarificarea termenilor „spații deschise și semideschise”, dar și altor aspecte care țin de consumul produselor de tutun.

În aceeași petiție, Asociația și-a exprimat îngrijorarea că în scurt timp de la intrarea acestor prevederi în vigoare, organele abilitate vor demara o campanie de verificare și control a respectării normelor legate și, în condițiile Republicii Moldova, orice dubiu va fi interpretat în defavoarea contribuabilului persoană juridică.

În acest context, Asociația Patronală „Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova” se adresează în mod repetat autorităților Republicii Moldova și propune să elimine toate inadvertențelor și neclarităților din legea respectivă, pentru a evita greșelile comise de autoritățile statului vecin și pentru a asigura implementarea eficientă a acestei legi.

Asociația Patronală „Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova” promovarea modului sănătos de viață. În același timp, noi solicităm să fie asigurate reguli clare de joc, care să poată fi face posibilă realizarea în practică a prevederilor legii „Antitutun” nedescriminând persoanele fumătoare.  Asociația îndeamnă autoritățile Republicii Moldova să continue discuțiile pe marginea acestor prevederi și să asigure elaborarea mecanismelor clare pentru implementarea legii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente