Curiozități despre Eurovision 2016: Tagul #Eurovision a fost folosit de peste 7 milioane de ori în seara finalei

Jamala
Foto:http://wiwibloggs.com/

Ediția din 2016 a competiției muzicale europene a fost câștigată de Jamala, prima participantă de origine tătară din Crimeea, ce a reprezentat Ucraina. Cu toate acestea, concursul a fost abundat de premiere, evenimente și întâmplări ce i-au făcut pe cei de la Euronews să elaboreze o listă de curiozități despre acest concurs.

#1. O țară nu trebuie să se afle în Europa sau în apropiere de aceasta pentru a participa la eveniment. Deși este la mii de km depărtare, Australia a participat anul acesta pentru a doua oară, iar cel mai interesant este faptul că a fost la un pic peste o sută de puncte distanță de marele trofeul, clasându-se pe locul doi.

#2. Este posibil să participi la Eurovision mai mult decât o dată. Exemple sunt mai multe. Anul acesta, Ira Losco, reprezentanta Maltei a participat a doua oară la concurs. Noi ne vom aminti de trupa Zdob și Zdub, care au avut de ambele dăți un succes răsunător sau de Dima Bilan, artist ce a reprezentat Rusia de două ori.

#3. Irlanda deține un număr record de câștiguri – 7. Cu toate acestea, ultimii trei ani nu au fost cu succes pentru această țară, întrucât nu a reușit nici măcare să se califice.

#4. Gazdele Eurovision pot trece cu ușurință de la prezentat la cântat, sau la reprezentat parodii. Iată cum le-a reușit lui Mans Zelmerlow și Petrei Mede.

#5. Concursul este văzut de 200 de milioane de oameni în întreaga lume, motiv pentru care a atras atenția și starurilor de peste ocean. Justin Timbarlake a cântat în seara finalei pentru a-și promova noua piesă.

6. Victoria Ucrainei a fost o reală surpriză, întrucât conform pariurilor aceasta trebuia să intre cel mult în top 5.

7. Tagul #Eurovision a fost folosit de peste 7 milioane de ori în seara finalei, depășind recordul stabilit anul trecut.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente