(galerie foto) Un loc de poveste! Satul fără drumuri pe care trebuie să îl vizitezi măcar o dată în viaţă

7

Satul Giethoorn, din Ţările de Jos, este faimos pentru aspectul său unic, nu vei găsi maşini sau autobuze aici sau orice alt mijloc de transport modern, cum se întâmplă în alte localităţi ale lumii.

Acest orăşel idilic, cunoscut cândva drept „Veneţia din Ţările de Jos”, nu are drumuri, ci doar canale. Călătoriile cu barca sunt principalele modalităţi de deplasare prin sat şi împrejurimile zonei rustice, cu atmosfera unică de linişte, relaxare şi confort. Plin de pace, Giethoorn trăieşte propria sa viaţă negrăbită, scriu ce de la noobz.ro.

Satul a fost fondat în anul 1230 de un grup de refugiaţi din sud, care au venit în zonă pentru a se stabili aici. Când au ajuns în sat pentru prima dată, aceştia au fost uimiţi de numărul imens de coarne de capră care au rămas în urma unei inundaţii foarte mari. De aceea, locul a fost numit Giethoorn, care înseamnă „coarne de capre”.

De-a lungul anilor, locuitorii au găsit numeroase locuri în care aveau să se stabilească şi le-au ales pe cele care li s-au potrivit cel mai bine, iar prin modul în care au acţionat, au lăsat găuri imense în pământ. Pe măsură ce timpul a trecut, aceste găuri s-au transformat în lacuri, apoi în lanţuri de canale pe care le vedem astăzi, ceea ce a ajutat la crearea unui sat care să fie o zonă de atracţie turistică nemaipomenită.

Casele sunt conectate între ele prin intermediul a 50 de poduri din lemn, mai ales pentru că fiecare casă este localizată pe câte o insulă. Majoritatea caselor din sat sunt acoperite cu paie. În trecut, doar bogaţii îşi permiteau să aibă acoperiş din ţigle. Astăzi, lucrurile stau exact invers, un acoperiş din paie este mult mai scump.

Satul a devenit cunoscut în anul 1960, când directorul olandez Bert Haanstra a folosit locaţia în unul dintre filmele sale. Un aspect extrem de important este acela că, doar bărcile cu motor electric sunt permise în zonă, cele cu motoare diesel sunt interzise.

1

10

2-1

3

4

6

7 8

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-13

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-10

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-12

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-3

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-4

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-5

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-6

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-8

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-9

water-village-no-roads-canals-giethoorn-netherlands-11

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente