(foto) Preșcolarii din satul Vînători, raionul Nisporeni, vor merge la o grădiniță nouă

3

Ambasadorul României, Marius Lazurca, și directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Mircea Eșanu, au participat astăzi la inaugurarea grădiniţei din satul Vînători, raionul Nisporeni. Pentru reconstrucţia clădirii, în cadrul „Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru renovarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova”, au fost alocate 1.500.000 lei.

Anterior, clădirea aparţinea gimnaziului din apropiere, dar din cauza reducerii numărului de elevi, aceasta a fost reconstruită pentru deschiderea unei grădiniţe. Grădiniţa din satul Vînători este frecventată de 55 de copii, instituţia asigurând cu locuri de muncă 12 locuitori ai satului.

Prezent la inaugurare, Marius Lazurca, Ambasadorul României în Republica Moldova a declarat: „Ceea ce am văzut astăzi în satul Vînători, ne demonstrează utilitatea programului României. Cei 55 de copii care vin astăzi la această grădiniță modernă, cât și părinții acestora, beneficiază în mod direct de asistența Guvernului României. Faptul că s-a lucrat atât de bine la grădinița din satul Vînători, ne încurajează să continuăm acest proiect. Sperăm ca în curând, prin vocea Premierului României, să putem anunța o nouă finanțare destinată modernizării și dotării grădinițelor din Republica Moldova”.

În grădinița din satul Vînători au fost deschise două grupe de copii, în timp ce pe tot teritoriul țării, conform estimărilor, s-au deschis circa 200 de grupe noi de copii. Prin intermediul proiectului implementat de FISM, cu susţinerea Guvernului României, au fost create circa 5.000 de locuri noi pentru educația preșcolarilor”, a spus Mircea Eşanu, director executiv al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova.

Costul total al proiectului este de 3.000.000 de lei, dintre care 1.500.000 lei s-a alocat din grantul oferit de Guvernul României, restul fiind alocaţi din bugetul de stat, bugetul local și cel al Consiliul Raional Nisporeni.

Din grantul românesc la grădiniţa din Vânători a fost schimbat acoperișul, au fost renovaţi pereții interiori, tavanul, podeaua. În curtea grădiniței a fost montat pavaj, iar pereții exteriori ai clădirii au fost izolați termic. De asemenea, în grădiniță a fost instalat un sistem performant de încălzire, a fost construit sistemul de alimentare cu apă și sistemul de canalizare. Astfel, grădinița a devenit unica instituție din localitate care dispune de grupuri sanitare în interiorul clădirii.

Ecaterina Lazăr, primarul satului Vînători, a exprimat cuvinte de gratitudine atât Ambasadorului, cât și Fondului de Investiții Sociale din Moldova pentru sprijinul oferit. „Resursele financiare oferite de Guvernul Român au venit la momentul potrivit în comunitatea noastră. Aceștia au fost foarte necesari pentru a rezolva problema lipsei grădiniței din sat, care afecta nu doar nivelul educațional al copiilor, dar și priva părinții de posibilitatea de a se angaja la un loc de muncă”.

Marius Lazurca

1

2

Mircea Esanu

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente