„Trebuie să stai, să priveşti, să asculţi, să simţi Basarabia. Altfel, nu îţi dai seama ce e cu ea, azi.” Jurnalistul român Dan Gheorghe a călătorit prin Moldova și a realizat un articol despre cum sunt satele Basarabiei în secolul XXI. Textul a fost completat și de o galerie realizată de fotograful român Octavian Bâlea, materialele fiind publicate în ziarul România Liberă.
Călătoria a fost făcută prin satele din Orheiul, la Soroca, Mileştii Mici, dar şi în Găgăuzia sau la Ciuteşti. Autorul scrie că fotografiile făcute acolo oglindesc mai degrabă neliniștea unor oameni ce nu-şi găsesc acea cale pe care să meargă. „Mă uit la imagini, cu femei, copii şi bărbaţi. Aproape că pot să le văd necazurile şi bucuriile de pe chip şi din gesturile care au îngheţat odată cu flash-ul aparatului. Mă mai uit şi la drumuri, şi la case, la praf, la urmele roţilor de căruţă, la cer, la lumină şi la întuneric”, scrie Dan Ghoerghe.
„Am obţinut eu însumi un răspuns la întrebarea despre cum e satul basarabean azi. Cineva îmi spune un singur cuvânt. Nici nu avea nevoie de mai multe, e cât se poate de clar – „încremenire”. Adică lumea nu mai are de foarte mult timp speranţa zilei de mâine. Omul de rând s-a învăţat să trăiască cu neînchipuit de puţin. Asta mi se mai spune. Aproape că nu e familie care să nu aibă o rudă plecată peste hotare, la muncă, în Rusia sau în cine ştie ce ţară din Occident. De acolo mai vin ceva bănuţi. Că de pensii şi de salarii nu mai discuţi”, scrie fotograful despre satele moldovenești.
Totodată jurnalistul s-a rătat surprins de faptul că într-o cantină de la Chișină zeama se vinde la cîntar. „Eram de curând în centrul Chişinăului, mi se face foame şi intru, la doi paşi de Guvern, într-o autoservire, ceva gen „împinge tava”. Hai să iau şi eu o ciorbă, toarnă femeia din spatele tejghelei trei polonice în farfuria mea, iar apoi o văd cum aşază vasul pe cântar. Mie nu-mi vine să cred, nu am mai văzut până acum aşa ceva, cântăreşte ciorba. Deci preţul afişat, de vreo trei lei şi ceva, moldoveneşti, era pe suta de grame de zeamă. Vreau să ştiu de ce şi -femeia îmi răspunde scurt: „Ne drămuim, aşa e la noi”. Asta îmi aminteşte de o carte scrisă de un -basarabean, Boris Vasiliev, intitulată „Stalin mi-a furat copilăria”. E acolo un pasaj care zugrăveşte Chişinăul din timpul foametei din 1946. Omul povesteşte de feliile de mămăligă vândute la colţ de stradă. Se lua felia şi se punea pe cântar. Plăteai la gramaj mămăliga, cum am plătit eu, în anul 2016, borşul acesta,” conchide sursa.
