Lista cu cele mai populare contravenţii pe care le-au săvârșit moldovenii în 2015

bord
Foto:legestart.ro

Pe categorii de contravenţii, aproape fiecare al doilea caz îl reprezintă încălcările în domeniul circulaţiei rutiere, urmate de contravenţiile ce atentează la ordinea publică şi securitatea publică (12,0%), contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (8,0%) şi cele care atentează la regimul de transporturi (4,3%), etc.

#1. Circulația rutieră
#2. Ordinea publică și securitatea publică
#3. Contravenții ce afectează activitatea de întreprinzător
#4. Contravenții ce atentează la regimul de transport
#5. Contravenții ce afectează drepturile politice, de muncă și alte drepturi constituționale
#6. Contravenții ce țin de sănătatea populației și starea sanitar-epidemiologică
#7. Contravenții ce țin de protecția mediului

În total, pe parcursul anului 2015 au fost constatate 345,1 mii cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau cu 22,8% mai puţin comparativ cu anul precedent. Dintre acestea 337,4 mii cu aplicare de pedepse, în majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (97,7%), circa 9,5 mii avertizări (cu 6,9% mai mult comparativ cu anul precedent), 573 din cazuri au implicat privarea de anumite drepturi, iar în 43 de cazuri a fost aplicat arestul contravenţional.

Photo Credit: Independent.md
Photo Credit: statistica.md

De cele mai dese ori au fost aplicate sancţiuni pentru exces de viteză (37,6%), pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere (13,6%), pentru încălcarea regulilor de înmatriculare, înregistrare de stat, revizie tehnică a vehiculelor (12,1%), pentru încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier (10,8%), pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor (10,4%), pentru încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi alţi participanţi (3,3%) şi pentru încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice (3,3%).

Pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier au fost aplicate 438 privări de anumite drepturi (cu 31 la sută mai mult faţă de anul precedent), iar în 38 cazuri s-a aplicat arestul contravenţional. Pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate au fost trase la răspundere 1786 persoane comparativ cu 1944 persoane în anul 2014.

Photo Credit: Statistica.md
Photo Credit: Statistica.md

Contravenţiile care atentează la ordinea şi securitatea publică constituie 67,3 mii cazuri, inclusiv în cazul a 66,1 mii cazuri au fost aplicate amenzi. Comparativ cu anul 2014 această categorie de contravenţii s-a majorat cu 51,0%. Pentru aceste încălcări preponderent este aplicată amenda (99,9% din cazuri). Pedepsele cel mai des sunt aplicate pentru huliganism nu prea grav care constă în încălcarea ordinii publice (41,0%), pentru consum de băuturi alcoolice şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice (37,4%), tulburarea liniştii (10,7%), încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor ( 4,7%) şi încălcarea termenului de înregistrare a armei sau prelungirea permisului de deţinere (4,0%), etc.

 

În cazul contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost constatate 47,6 mii contravenţii şi respectiv au fost aplicate 43,9 mii sancţiuni sau cu 31% mai mult comparativ cu anul precedent. În această categorie predomină desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, fiind aplicate amenzi în 20,7 mii cazuri (de 2 ori mai mult comparativ cu anul precedent) sau aproape fiecare al doilea caz din categoria dată. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control constituie 11,8% în structura amenzilor. Pentru încălcarea legislaţiei şi a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală au fost aplicate amenzi în 4,7 mii cazuri, ceea ce constituie 10,8% din totalul amenzilor aplicate la categoria contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător. Pentru încălcarea regulilor privind vinieta amenda constituie 10,6% din total amenzi, iar pentru încălcarea regulilor de prezentare a declaraţiilor privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale- 3,5 % şi încălcarea regulilor vamale-2,7%.

Contravenţiile ce atentează la regimul de transporturi au constituit 23,6 mii contravenţii cu aplicare de pedepse. În această categorie predomină încălcările ce ţin de deteriorarea drumurilor, mijloacelor tehnice de dirijare a circulaţiei rutiere (46,0%), călătoria fără bilet (24,5%) şi încălcarea normelor de capacitate a traficului de pasageri (10,2%). Pentru această categorie de încălcări preponderent este aplicată amenda (99,8%).

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 24,7 mii cazuri de contravenţii constatate, inclusiv 20,7 mii cazuri cu aplicare de pedepse. Dintre acestea majoritatea de 16,5 mii (80%) sunt cazuri pentru injuria adusă în public, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei. Şi în cazul acestora preponderent este aplicată amenda, dar au fost înregistrate şi 16 cazuri de aplicare a pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunităţii şi 7 avertizări.

Amenzi aplicate. În anul 2015 suma amenzilor aplicate a constituit 252,2 milioane lei sau cu 5% mai puţin faţă de anul precedent. Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate numai 109,9 milioane lei sau doar 43,6%. Cel mai înalt nivel de încasare a amenzilor aplicate este înregistrat în raionul Taraclia (66%), Ştefan Vodă (52%), Călăraşi (50%). Pe de altă parte, cel mai mic nivel de încasare este înregistrat în raioanele Făleşti (25%), Edineţ (34%), Anenii Noi (38%)

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente