Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova vă invită la Ziua Uşilor Deschise – eveniment organizat în data de 28 mai 2016.
În această zi, absolvenții de licee și colegii vor avea posibilitatea să participe la o întâlnire cu rectorul, prorectorii, decanii și cadrele profesoral-didactice pentru a afla mai multe despre oferta educațională din acest an a USMF „Nicolae Testemițanu”, procesul de instruire medicală și specificul instituției. Totodată, reprezentanții Comisiei de admitere vor răspunde la toate întrebările privind procedura de înmatriculare la studii.
În plus, tinerii vor avea ocazia să viziteze sălile de studii, Biblioteca Științifică Medicală, Centrul de Informare Infomedica, Muzeul de anatomie şi alte obiective din cadrul Universităţii.
Întrunirea cu potențialii candidați la studii se va desfășura începând cu ora 09:00, în Sala Senatului și în Aula „Petru Galețchi” ale USMF „Nicolae Testemițanu” (Blocul didactic central, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).