West Summer University are ca activitate principală simularea procesului de predare, învățare și evaluare în universitate pentru un număr de 200 de elevi din România și Republica Moldova care vor absolvi anul acesta clasa a XI-a. Elevii vor urma un program de cursuri, seminarii și laboratoare reprezentative pentru anul I de studiu, susținute de profesori și doctoranzi.
West Summer University a ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediție. Așadar, OSB Timișoara în colaborare cu Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, vă oferă posibilitatea de a trăi o experiență pe care nu o veți uita și care va avea un beneficiu în dezvoltarea voastră personală.
West Summer University are ca activitate principală simularea procesului de predare, învățare și evaluare în universitate pentru un număr de 200 de elevi din România și Republica Moldova care vor absolvi anul acesta clasa a XI-a. Elevii vor urma un program de cursuri, seminarii și laboratoare reprezentative pentru anul I de studiu, susținute de profesori și doctoranzi. Cursurile vor fi predate în cadrul facultății pentru care elevii au optat în formularul de înscriere. Pe lângă programul de educație formală oferit, proiectul urmărește crearea unui cadru de dezbateri și educație nonformală prin intermediul activităților propuse: sesiuni de informare, activități de socializare, discuții pe teme educaționale și traininguri.
Anul acesta perioada de desfășurare a proiectului este 27 iulie – 10 august.
Facultățile la care te poți înscrie în cadrul proiectului sunt:
1. Facultatea de Arte și Design
2. Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie
3. Facultatea de Drept
4. Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor
5. Facultatea de Educație Fizică și Sport 6. Facultatea de Fizică
7. Facultatea de Litere, Istorie și Teologie
8. Facultatea de Matematică și Informatică
9. Facultatea de Muzică și Teatru
10. Facultatea de Sociologie și Psihologie
11. Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării
În cadrul proiectului participă elevii care au absolvit clasa a XI-a și care au atins vârsta de 18 ani. Dacă vă întrebați de ce nu pot participa cei care au absolvit clasa a XII-a, răspusul e simplu. În perioada desfășurării acestui proiect, în Republica Moldova are loc perioada de admitere pentru studii în România la Consulat, în concluzie, riscați să pierdeți procesul de admitere.
Participanții vor fi cazați în căminele Universității de Vest din Timișoara, condițiile din cămin fiind bune. Toți participanții vor fi supravegheați pe durata proiectului de către coordonatorii facultăților și voluntari.
Taxa de participare este de 250 RON, echivalentul a 50 Euro (aici se încadrează cazarea și mâncarea pentru toată durata proiectului, iar transportul este asigurat de către OSB Timișoara).
După ce ai completat formularul de înscriere pe siteul www.wsu.osut.ro, așteaptă până în iunie 2016 să vezi dacă ai fost selectat. Dacă ai fost selectat, în decurs de o săptămână trebuie să plătești taxa de participare. În situația în care nu îți confirmi locul, acesta va fi redistribuit ulterior altui participant. În formularul de înscriere trebuie să menționați neapărat că sunteți din Republica Moldova!